Oamenii parca s.au obisnuit sa raneasca din ce in ce mai des,m.am lovit de realitate ca de un zid,nimic din ce imi imaginasem nu este real,am hranit niste iluzii inchipuite,alimentate cu dorinta,am simtit oarecum fericire in ele,am simtit cum visez,am simtit ca pot fi fericita,macar un pic,dar de ce sa fie atat de scumpa o clipa de fericire,de ce amintirea acesteia trebuie sa vina la pachet cu suferinta..Am vazut cum oamenii pleaca,nimeni nu ramane,si cu cat te agati sa ramana,ei tot vor pleca,tot te vor parasi,si deseori,fara urma de regret..ei doar pleaca..Dar ce facem atunci cand nu ii mai putem inlocui,ce facem cand amintirea lor inca e vie,inca e vie in mintea si sufletul nostru,se intampla unele chestii in lumea asta care parca nu au explicatie,nu stim de ce intalnim anumiti oameni,nu stim de ce ne este dor de ei,nu stim cum pot lasa urme,nu stiu cum reusesc sa ne faca sa ne simtim speciali,ca mai apoi,sa plece..Da,la final toti pleaca..dar ce facem cand nu putem pleca noi,cand tot ceea ce sufletul ne spune este sa ramai..ce facem cu amintirile,care sunt singurele care ne.au mai ramas atat de adanc intiparite pe fiecare particica a inimii noastre..atat de greu cand suferinta ne acapareaza,pune stapanire pe noi,ne inunda sufletul de durere,atat de multe lacrimi pentru niste inchipuiri,pentru niste dorinte care nu s.au implinit si nu se vor implini vreodata,atat de multe asteptari..daca as lasa sufletul sa vorbeasca poate nu ar mai durea asa,ma consolez cu ideea ca poate oamenilor le.au pasat candva,ca nu au aruncat cu vorbe goale doar asa..
Stiu ca durerea ne schimba,si ne schimba atat de mult,incat uneori o face in mai rau,in mai rau decat ti.ai putut imagina vreodata..dar trebuie sa traim cu ea,zi de zi,ea face parte din noi,pana cand dispare si iti spui,in sinea ta ca esti vindecat,dar nu ai uitat,nu ai cum sa uiti ceva ce ai facut din tot sufletul,ceva ce este parte din tine,iti doresti iubirea atat de tare incat simti cum iti curge prin vene,uneori,la varste fragede,nici macar nu stim ce iubirea,doar ca o simtim,asa ca un sentiment de fericire de nedescris,asa ca a o amintire a ceea ce a fost candva,nu vei putea niciodata sa uiti ce ai simtit la momentul respectiv care poate chiar ai ajuns la ,,trei metri deasupra cerului,,
Stiu ca suna dureros,dar trebuie sa ii lasam sa plece,sa le dam drumul,acel om poate nu a fost menit pentru noi,a venit doar sa.si spuna povestea si apoi sa plece,sa ii invatam lectia,sa simtim pierderea,sa am atatea lucruri de spus care nu vor fi auzite niciodata de acea persoana..
E ciudat cum poti simti durerea cuiva ca si cum ar fi a ta,cand lumea lui devine lumea ta,cand fericirea lui depinde de fericirea ta,cand dai fara sa primesti in schimb,doar pentru ca asa simti..Nu mai vreau sa spun ce simt pentru ca vad ca nu prea conteaza in lumea asta,am o viata scurta si nu merita sa raman blocata in trecut pentru ceva ce n.a existat,doar ca,pentru mine a existat si a durut atat de tare incat niciodata n.am stiut cum un om ne poate schimba atat de mult,un om in care ai investit ganduri,sentimente,timp,ca la fina,ele nici macar sa nu conteze,si ce e ciudat,ca inca tin la el dupa tot ce mi.a cauzat,a ramas o amintire vie in sufletul meu,si stiu ca nu se va stinge niciodata..a fost ca dorinta care mi.o puneam atunci cand vedeam o stea cazatoare,sa.mi intalnesc sufletul pereche,poate chiar a fost auzita dorinta mea,dar nu a fost inteleasa,nu a ramas vie,a ramas doar cenusa in urma ei..
In final,nu voi plange pentru ca s.a terminat,ci voi zambi,pentru ca s.a intamplat!
