Vremurile vor trece...

''Vremurile vor trece...va ninge in parul nostru cu ani...si tu vei fi departe...incatusat pe veci in adancul pieptului meu.''
Se spune ca ceea ce este menit sa se intample,se va intampla negresit,dar daca nu este menit,daca este doar o iluzie,doar o adiere de vant in bezna noptii...
Toate ce s.au petrecut raman aici,in mine,inchise in suflet pe vecie,numai eu stiu cararile pe unde sufletul meu a umblat si a cazut ridicandu.se atat de greu de jos de atatea ori,de atatea ori a incercat sa straluceasca,dar de cate ori a facut.o,o lacrima l.a stins,putin cate putin,incetul cu incetul,s.a stins pe vecie...
Doar noaptea...doar ea a mai ramas cu mine,doar ea mai imi arata cum poti straluci singur,lumina  din intuneric,doar umbrele imi mai soptesc uneori ca timpul a trecut...
Ma simt adesea intr.o inchisoare,sunt inconjurata de oameni dar totusi sunt singura,viata pare ca.mi zambeste dar vantul imi usuca lacrimile..Doar prin scris sufletul reuseste sa se descarce,franturi din mine au ramas pierdute pe drum,pe un drum in care ma plimbam cu cerul in buzunar asteptand ca Soarele sa lumineze iar ochii tai...
Dar noaptea va trece..iar apoi o noua zi va veni,cand toate se vor termina,vom vedea din nou lumina,o vom lua din nou pe cararile fericirii,vom ramane acolo..unde soarele va rasari din nou si nu va mai apune niciodata,vom ramane acolo unde lumina ne va incalzi sufletele...
Chiar daca vremurile de azi sunt grele si multi nu.si doresc sa le prinda,dar nu pot decide nimic,tot ce putem noi decide este cum ne petrecem timpul care ne.a mai ramas,exista si alte forte care lucreaza pe lumea aceasta in afara de cea a raului...
Din cenusa se vor aprinde flacari,iar o raza de lumina se va naste din intuneric,iar calatoria nu se termina aici,moartea este doar un alt drum,unul pe care trebuie sa mergem cu totii,valul gri de ploaie al acestei lumi se risipeste si totul se transforma in straluciri de argint...si abia atunci vei vedea,suflete,maluri albe ca de fildes...iar dincolo de ele,un taram inverzit mangaiat de razele blande ale soarelui...

Din iubire..

O,cate lucruri minunate se nasc din iubire,cate speranțe si iluzii trăiesc  într-un sentiment atât de pur,atât de viu,atât de frumos..
Din iubire venim si alergăm  o viață dupa ea,pentru fericirea aceea izvorata din suflet care doar un suflet ca al tău ți-o poate dărui..
Dragostea nu trebuie sa fie perfectă,dragostea trebuie sa fie adevărată,mulți zic ca nu mai exista iubire in zilele noastre si cu greu oamenii mai au incredere in alți oameni,adevărul este că nu suntem toti la fel,unii iubesc din tot sufletul chiar si atunci cand nu mai au nimic de dăruit decât iubire.
Mai sunt si suflete care nu pot si iubi sau nu stiu cum si rămâne de datoria noastră să le învățăm,pentru ca Dumnezeu are un plan pentru fiecare si cred cu tărie  a nimic nu e întâmplător..noi niciodată nu întâlnim unii oameni întâmplător,a fost scris ca ei sa faca parte din viata noastra,sa ne cunoască,sa ii iubim si sa ne iubească la rândul lor,sa suferim si apoi sa renaștem fin propria cenușă,sa împărțim totul cu ei ca si cand ei ar fi o parte din noi,ar fi jumătatea noastră.
De ce am impresia  a atunci când vorbesc cu cineva  sa mi se pară ca il stiu de undeva,ca am mai vorbit cândva,ca pot avea incredere si ma pot deschide cu ușurință în fața lui fara a-mi fi frică..
Poate sunt doar ideile mele dar sunt sigura ca intuiția sau vocea interioară este de fapt vocea lui Dumnezeu  are ne ghidează,si de aceea atunci când nu suntem siguri de ceva sa ne ascultăm pe noi,în sinea noastră,si sa auzim cum Dumnezeu vorbeste si crede-mă,niciodată nu te înșeală..
Acum ca vin sărbătorile de iarnă,fie ca iubirea si pacea sa ne calauzeasca si iubirea sa ne găsească în cele mai nefericite perioade ale vieții noastre,ca oricum ar fi,si cea mai lungă noapte tot la zi ajunge!Asa ca,iubiti din tot sufletul si nu va mai indoiti de voi,nu trebuie nimic sa fie perfect,ci totul trebuie sa fie real!!

Mesajul

Am trimis un mesaj printr-o  sticlă
Și am aruncat-o în mare
Apoi i-am pierdut urma
În zbuciumul valurilor
Si cântecul  pescarusilor
Mi-a șoptit la ureche
Ca va veni o vreme când vei citi mesajul meu
Iar atunci viața ta se va schimba
Si iti vei aminti de mine

Chiar dacă pe mare a fost furtună
Vântul mi-a amintit de tine
Si mi-a spus...
"Ca vom trai veșnic"
Si iubirea nu se va termina odată cu sfârșitul nostru.

Unde ai ramas?

Unde ai rămas tu,copile?Pe unde te-ai pierdut?Cand ai mai încetat să visezi,cand ai mai încetat să speri?Cand ai mai încetat să te joci?Pe unde te-ai ascuns în suflet?Te-ai facut mic,atât de mic încât am uitat  ca ai existat vreodată..
Unde ti-e zâmbetul acela sincer si gălăgios,unde sunt țipetele si urletele de fericire care astăzi s-au transformat în suspine si lacrimi,unde este inima aceea plină de iubire?Unde ai lăsat-o,cui i-ai dat-o,unde a dispărut iubirea aceea pură?
Unde sunt copile dorințele puse în ajunul Crăciunului și scrisoarea moșului?Unde au rămas copile zilele pierdute prin jocuri si bătăi prin zăpadă,unde sunt copile zilele acelea fericite în care găseai cadourile sub brad? Unde sunt copile nopțile acelea în care visai si te uitai la stele crezând că de.acolo te vede Dumnezeu,cand ai încetat să crezi în El?Cand ai încetat să te rogi cu mânuțele tale mici si lacrimile din obraji?Cand ai încetat sa-ti pui dorințe la stele cazatoare?
Cand ai încetat să crezi în povești cu printi si printese,în iubirea adevărată,cand ai încetat să te uiți la desene?
Toate astea au incetat cand ai crescut,si te-ai pierdut,undeva,pe drum..Si ce ti-au rămas?Doar amintirile,amintirile acelor ani de copilărie,cine nu ar da sa se mai întoarcă  să-și vadă o zi din copilăria,doar una!

Doar pe tine!

Te caut printre amintiri

Si șoapte,vise si lumini

În lacrimi,doruri,nostalgii

Acolo inchis tu vei dormi.

Si n-am sa te trezesc deloc

Chiar dacă durerea-mi sta in  loc

Dar am sa povestesc de bine

Căci te-am iubit numai pe tine.

O viața nu mi-ar fi de-ajuns

Sa spun ca imi  e dor de tine

Si simt cum lumea s-a pierdut

Eu stand...așteptându-te pe tine.

As vrea sa-ti pot mărturisi 

Asa cum nopții ii vorbesc

Si mi-a raspuns la fel de bine

Ca doar pe tine te iubesc.

''In vise si haos ~traiesc~''

Mi-am asezat gandurile pe o hartie,am vrut sa dau glas cuvintelor mele,am vrut ca cineva sa-mi descopere sufletul si chiar sa se regaseasca prin gandurile mele...
Cateodata imi vine sa tac,dar nu din cauza ca nu as avea nimic de spus,ci pentru ca am obosit sa ma lupt cu morile de vant,am obosit sa cred ca oamenii par sa iubeasca la fel si simt ca si mine.Intodeauna am fost mai tacuta,si chiar mi s-a atras atras atentia,doar ca,eu nu taceam,ci vorbeam cu mine,imi auzeam gandurile,ma ghidam dupa iluzii,eram pur si simplu in armonie cu gandurile mele,cu ceea ce simt.
Adesea reusesc mult mai bine sa ma exprim prin scris,stiu doar ca gandurile mele sunt asezate aici,prin foi,prin timp...
Am vrut sa vad uneori daca oamenii pot citi in spatele zambetului meu un chip trist,ochi in lacrimi,dar nu a fost asa,oamenii sunt pacaliti de aparente cu usurinta,poate sufletul lor mai simt ceva,poate simt energia si trairea altei persoane,dar multi nu pot face asta sau nu vor,sau chiar nu sunt capabili sa inteleaga dincolo de cuvinte,eu ma incadrez in categoria celor care simt si le pasa,uneori mi-as fi dorit sa nu mai simt nimic,am simtit cand un suflet e distrus,atunci cand nu-i face placere ceva,atunci cand e plictisit,am stiut de la bun inceput ca ma voi intelege doar cu cei care simt...
Am vrut sa-mi gasesc un scop in viata,in trecut era sa gasesc iubirea adevarata,pentru ca am stiut ca am multa iubire de oferit,dar iubirea nu s-a mai intors,in viata nu primim intotdeauna ce vrem,suntem jucaria sortii.Suntem niste calatori prin spatiu si timp,sperante si iluzii...
Mereu am crezut ca exista ceva frumos si statornic in aceasta lume,pentru care merita sa lupti,mai ales pentru ca este cel mai frumos si pur sentiment ~iubirea~,care nu poate fi explicata in cuvinte,cea mai arzatoare dorinta,dar sentimentele sunt trecatoare,iluzii si vise,vise din care te vei trezi si iti vei fi dorit inca sa dormi,pentru ca visele sa nu se  mai termine,niciodata....dar s-au terminat,iar atunci se instaleaza realitatea,atunci chiar iti doresti sa mori,sa adormi si sa nu te mai trezesti vreodata,atunci simti tristetea si plansul unui suflet cu luminile stinse,cuprins de dor...
Dragostea adevarata nu exista,dar a existat candva,acum 2000 de ani,a fost incercata prin toate,iar in final dragostea a murit pentru ca mai apoi sa invie iar,plina de Slava.
Azi...incerc sa caut dragostea in oameni,incerc sa caut sentimente care poate sunt ingropate sau poate au fost date uitarii,sau chiar nu mai exista,ma straduiesc sa inteleg dincolo de cuvinte,pentru ca,doar sufletul intelege sufletul...

Ce inseamna sa iubesti.

Te-am vazut arzand ca focul
Intr-o mare de lumini
Erai steaua ce se stinge
Dimineata,ca un vis

Si te-ai stins usor in zare
Pe carari nemarginite
De unde luna rasare
Cu al ei cantec de cuvinte

Mi-am pus o dorinta-n gand
Sa te vad si mai aproape
Sa simt cum lumina ta
Ma invaluie in brate

As vrea sa dansam acum
In iubiri copilaresti
Sa simtim ca in trecut
Ce inseamna sa iubesti.

Ridica-te!

Ridica-te suflete si mergi mai departe,mergi acolo unde te poarta lumina,mergi acolo unde zambesti si te bucuri cu adevarat,mergi acolo unde simti ca plutesti,mergi acolo unde simti ca poti s-o iei de la capat,mergi acolo unde viata ta abia incepe...
Numai sta agatat de trecut,nu mai plange pentru intristarea acestei lumi..viata nu trebuie inteleasa,viata trebuie traita!
Oricate suferinte am avea,ele vor dispare,vor ramane undeva in inchise in suflet.
In viata nimic nu e intamplator si toate situatiile care ne confruntam sunt pentru evolutia noastra..
Am urat si nu voi intelege vreodata schimbarea,schimbarea aceea care vine odata cu anii,si observi cat de mult te-ai schimbat tu in acele locuri care au ramas la fel si le vezi ca si cum tu in acel timp erai in ele...
Eu cred in destin si in Cartea pe care Dumnezeu mi-a scris-o,cred ca toata tristetea mea a fost pentru a invata sa ma bucur de  viata,exact asa cum este ea,cu bune si cu rele..
Pot spune ca m-am vindecat de toata tristeta cu care m-am luptat in ultimele luni,pot spune ca azi voi merge mai departe si nu voi mai face aceleasi greseli ca in trecut,trecutul il voi lasa la usa si voi pasi spre noua carare unde sufletul meu ma va purta...Azi imi voi deschide iar aripile si voi zbura in liniste si voi duce pana la capat tot ce imi va da viata sa duc,de zi nu voi mai plange si nu-mi voi mai lasa sufletul sa fie trist,de azi voi ajuta pe cat pot sufletele care nu isi gasesc locul si se simt triste,de azi stiu ca fericirea nu se afla in jurul nostru,fericirea sa afla in noi!De azi nu voi mai suferi de pe urma oamenilor care se inteleg si nu stiu ce vor,de azi sufletul meu se va schimba!
Si chiar daca viata uneori e grea si ne vine sa renuntam la tot,noi trebuie sa mergem mai departe si traim,sa traim pentru sufletele care ne iubesc si sa le facem viata mai frumoasa!
"Tine-ti privirea catre stele si picioarele pe pamant''

M-am trezit în trecut...

Azi m-am trezit în trecut,am simțit putina fericire acolo,acolo unde sufletul meu nu plânge,unde sufletul meu zbura,acolo unde simțeam intr-adevar ca trăiesc,ca însemn ceva pentru cineva,acolo unde inima mea este întreaga.

De ce fericirea fuge de mine?Chiar este dat sa nu mai simt nimic,este dat sa stau in intuneric,poate ca m-am îmbolnăvit,dar daca sufletul meu este bolnav,cine sa il mai vindece?

Cine sa imi mai atingă sufletul?Cine să-l mai scutească de atâta tristețe,simt cum am acumulat toată tristețea acestei lumi,simt cum pe umerii mei atârnă ceva atât de greu...

Oare de ce nu ma pot elibera de trecut?Oare ma voi vindeca vreodată?Poate într-o altă viața voi fi fericita,poate într-o altă viața ne vom revedea,si imi vei spune că mă iubești asa cum o făceai în altă dată.

Ce bine este sa nu simti nimic,nu stiu cum unii reușesc să nu simtă,chiar dacă lumea din jurul lor se prăbușește ei tot nu simt nimic..Cat mi-aș dori să fiu si eu asa..sa fiu de piatră!

Întoarce-te

Întoarce-te!
Sufletul meu a obosit să te mai caute,doar Sufletul meu stie cat a îndurat,începe să nu mai simtă,începe să țipe,apoi plange,iar apoi ar vrea sa zboare,ar vrea sa zboare spre tine,ar vrea sa-ti dea de urma..Dar tu nu esti,esti prea atât de departe de iubirea mea,dar poate o simti,as vrea sa.mi spui cum să mă opresc din plâns si sa nu mai doară atât de tare,sa nu ma mai sfâșie durerea zi de zi,sa nu mai găsesc un sens vieții,ai fost raza mea de soare dar și apusul,ai fost o ploaie de vara dar si un ger de iarna,mi.am pus dorințe stelelor sa te aduca la mine,dar stelele nu m-au ascultat,poate ma vor vedea si pe mine,poate vor vedea cum inima mea bate doar pentru tine,clipă de clipă sufletul meu se rupe în bucăți pentru ca nu esti aici,lângă mine,lumea mi se pare un iad,fiecare zi s.o iau de la capăt mi se pare o tortură veșnică,iadul nu este un loc anume,iadul este pe pământ,este suferință zilnică,este viața fără iubire,este viața fără tine.
Nu voi mai întâlni pe nimeni ca tine,si daca asta e,voi rămâne singura toată Viața,chiar dacă nu te am,Dumnezeu stie de ce mi te-a trimis în cale,sau poate nu stie  a asta mi-a distrus sufletul.întoarce-te!!!!

Anotimpul...

Ma apropii de anotimpul acela..,de anotimpul acela în care te-am cunoscut,de vremea în care m-ai invatat sa iubesc,chiar dacă era într-o combinație de toamna si iarna,în sufletul meu era primăvara,în stomacul meu zburau fluturi,in care unul cate unul se trezeau la viața.In curând se va face un an de cand te-am cunoscut,si asa de repede cum te-am cunoscut,la fel de repede ai plecat.Nu este zi în care să nu ma gandesc la tine si la promisiunile tale..acum..acum de unde sa te mai iau?De unde?Oare nu simti si tu cum sufletul meu te cheamă zi de Zi?Mi-am dat seama ca te iubesc abia după ce te-am pierdut,ai fost tot ce am avut nevoie,ai fost partea din mine care lipsea,acum nu mai am nimic,ai reusit sa imi iei totul,ai reusit sa-mi iei puterea de a iubi din nou,sa-mi furi sufletul,sa-mi distrugi viața.
As vrea sa adorm si sa ma trezesc lângă tine,si sa nu mai pleci,sa nu-mi mai dai drumul vreodată,uneori închid ochii si imi imaginezi cum stai langa mine,iar apoi cand ii deschid lumea mea se prăbușește.
Poate eu nu mai exist pentru tine,dar de ce nu ai venit sa ma omorî?În schimb,mi-ai omorât sufletul,mi-ai schimbat viața.
Nici eu nu mai stiu de ce mai trăiesc,poate daca mor,ajung într-o formă sau alta lângă tine.
Ce rost mai are viața mea daca nu mi-a fost dată s-o traiesc lângă tine,iubirea mea...
Spune-mi sufletul meu cum ai trecut peste?Învăță.ma si pe mine,învăța.ma si pe mine sa traiesc  fara tine.
Stiu ca nimeni n-o sa te mai iubească asa cum am făcut-o eu,poate n-am știut întotdeauna sa arat,dar tu pentru mine ai fost TOT

Cu tine...

Cu tine am stiut ca pot fi eu...
Cu tine am dansat pe prin stele,prin vise,ploaie,furtună..
Tu m-ai facut sa simt ca traiesc cu adevărat si am un scop în viața.
Tu mi-ai pus în suflet iubirea dar ai si luat-o ,ai luat-o cu tine departe,acolo unde ai plecat tu,de ce a trebuit să mai apari in viata mea daca trebuia la un moment dat sa pleci?
De ce ai plecat chiar atunci când aveam cea mai mare nevoie de prezența ta în viața mea?
Atunci viața mea s-a terminat,ai disparut cu o parte din mine,cu o parte din iubire,nu stiu daca mai am vreun zâmbet în suflet de cand ai plecat,tot ce am avut nevoie ai fost TU!
Tu ai fost prima mea speranta si ultimul vis,dar visele se pierd.
As vrea sa stiu uneori cum te simti si daca esti bine,as vrea sa auzi cum ii vorbesc nopții despre tine,dar noaptea nu mai imi raspunde,stiu ca esti la km distanta,dar te simt ca si cum ai fi încă aici,lângă mine,si eu cu capul așezat pe umărul tau,uitându-ne la stele..
Dar vezi tu,iubirea mea,Tu m-ai uitat,pentru că nu m-ai iubit niciodată,dar nu numai eu am pierdut,ai pierdut si tu,ai pierdut un suflet care ti-a dăruit totul,un suflet pe care nu l-ai înțeles,o imagine spulberată în vânt!
Mi-ai lasat in suflet o iarnă veșnică!

Am văzut...

Am văzut o altă latură a iubirii,am văzut cum trebuie sa te fărâmi in mii de bucăți pentru a o lua de la capăt,am văzut cum astepti ceva din tot sufletul si rămâi cu așteptarea si dorința,dorință care bate în inima ta,o dorință care se stinge asemeni unei stele..
Am realizat cum unii oameni ne pot vindeca dar ne pot si omorî în același timp,am invatat sa nu mai am așteptări de la nimeni,am văzut cum suntem niște străini în corpurile noastre,nu ne mai intelegem cu noi,după ce ca suntem într-o continuă luptă cu ceilalți,mai ducem o luptă si cu noi înșine,am reusit sa ma detașez de orice sentiment care îl am pentru oameni,am reusit sa nu mai simt nimic,am reusit sa nu.mi mai pese,pentru ca daca iti pasa,mori!
Ma bucur ca m-am născut si ma bucur  ca Dumnezeu mi-a dat această viața si m-a ajutat mereu,si mi-a dat sentimente si iubire sinceră,mi-a dat o șansă la viața,mi-a dat o șansă să visez,sa ma bucur de părinți, ploaie,de un curcubeu,de animale,de cer,de răsărit iar apoi de apus,însă nu ma pot bucura de oamenii care mă înconjoară,nu ii pot intelege,ei nu se bucură de nimic...sau poate chiar se bucură de ceva,de niște hârtii..
Frumusețea pe care Creatorul ne-a dat-o prin creația Sa este minunata,si oricine se poate bucura de ea,dar oamenii nu se mai bucura,de aceea ma întristez,asa cum si Dumnezeu s-a întristat atunci când a văzut atâta răutate în inimile oamenilor,de aceea Dumnezeu lipseste,de aceea este o lume plină de haos,o lume în care Dumnezeu lipseste,este o lume fara iubire,dar El ne-a mai dat o șansă prin Fiul său "Pentru ca atât atât de mult a iubit Dumnezeu lumea,încât a dat pe singurul sau fiu,ca oricine crede în El,sa nu piara,ci sa abia viața veșnică"!

Azi...

Azi...
Azi pur si simplu nu mai pot...Nu mai pot sa ma mint,nu mai pot sa-mi ascund inima ruptă în bucăți,nu mai pot sa respir,simt cum mă sting în sufletul meu,simt cum imi moare orice speranta,sufletul meu este bolnav,s-a îmbolnăvit din cauza ta,am incercat sa-mi asez inima la loc,dar nu a durat mult si s-a frânt,iar si iar,uneori imi doresc sa nu mai simt,imi doresc ca cineva sa-mi scoată inima din piept,imi doresc ca cineva sa-mi spuna ca lumea aceasta nu este reală,ci doar un vis urat,iar realitatea  este exact asa cum visăm,din cauza încercării de a construi un mic univers al meu,un univers plin de iubire,am dat de ura,invidie,minciuna,falsitate...Toate acestea m-au dărîmat Și mi-am dat seama ca in lumea asta nu există nimic,nu există iubire,doar supraviețuire..

O lacrima...

Am sperat ca n-o sa mai plang,am sperat ca maine va fi mai bine,am sperat sa-mi aud sufletul cum rade,dar nu rade,e trist si sta sa-i cada o lacrima,el umbla descult alergand dupa proprii lui fluturi si aduna in talpa toti spinii acestei zile...
Stiu ca sufletul meu vrea sa se stinga,sa se linisteasca intr-un somn adanc si fara vise,dar e intotdeauna treaz,ca o lumanare,arde pana ce se va stinge intr-o zi.
Uneori mi-as fi dorit sa plec departe,intr-un alt timp sau alt Univers,intr-o alta lume,o lume in care nu exista suferinta si intristare,intr-o lume unde iubirea si  pacea domneste,intr-o lume in care sa fim cu Dumnezeu,intr-o lume de basm,unde totul este posibil,unde sufletul se va inalta pe cele mai inalte coarde ale fericirii.
Au fost zile in care doar lacrimile au vorbit pentru mine,pentru dezamagirea acestei lumi,o lume fara sens,o lume in care nu se mai simte iubire,parca omul s-a incapatanat sa nu mai simta,parca unii si-au propus sa ramana reci si inghetati.
Nu am stiut ca daca voi veni in aceasta lume si voi avea vise,sperante si iluzii,acestea se vor narui odata cu timpul,dar ele sunt inca acolo,acoperite de praf,incuiate intr-o camera a carei cheie este pierduta,poate este pierduta prin spatiu si timp.
Exista si lacrimi de fericire,care cad foarte rar,in momente unice si pierdute pe undeva,undeva prin iluziile timpului.
M-am intrebat adesea de ce ma agat de trecut si traiesc in el,si nu am gasit decat un raspuns ~pentru ca acolo eram fericita si traiam,traiam prin vise,prin ochii mei de copil,aveam atunci un suflet intreg,astazi sufletul meu a ajuns sa fie furat si rece.Uneori ma intreb daca mai este inca acolo,si daca este acolo,de ce sufera atat de mult,de ce nu vrea sa mai zambeasca,macar pentru un minut...O sa-l intreb intr-o zi,o sa-l intreb daca mai are lacrimi,o sa-l intreb cum poate rezista si daca intr-o zi se va elibera odata pentru totdeauna de aceasta inchisoare,poate va gasi intr-o zi drumul inapoi,drumul care duce pe cararile fericirii,drumul prin care sufletul meu va zambi iar,si vor exista doar lacrimi de bucurie...
Uneori filmele si cartile ne arata ne arata cum ar trebui sa fie lumea,si m-am intrebat daca va mai exista oare o alta viata,si daca vom avea alta viata,sper sa fie una plina de zambete.
Am incercat mereu sa pun fericirea intr-o persoana,si de aceea sufletul meu a varsat lacrimi amare,nu mi-am imaginat niciodata ca fericirea poate exista chiar in noi,dar noi trebuie s-o gasim,chiar daca este ascunsa undeva prin intuneric,ea mai lumineaza cateodata,dar noi nu trebuie decat s-o prindem si sa nu-i mai dam drumul niciodata,chiar daca mai varsa cate-o lacrima.

Pământul plânge...

Ce se întâmplă pe acest Pământ?De ce oamenii au ajuns sa decadă atât de rau?De ce au ajuns sa faca rau cu orice sentiment sau gând?
De Ce în balanța dintre bine si rau aleg întotdeauna raul?
Azi,se poate spune că nu mai există diferenta dintre un om si un animal,exista oameni fara scrupule,fără nici o mila fata de oamenii care-l înconjoară.Doar omul a ajuns sa distrugă acest Pământ,a ajuns sa-i intoxice aerul,apele,viețuitoarele...A ajuns sa trăiască intr-un mediu toxic..Viitorul pământului intr-adevar este sumbru,poate în viitor nu va mai fi nimic pe El,poate va ajunge ca Marte,sau mai rau,ca Venus.
Un alt semnal de alarmă dat în lume este creșterea alarmantă a populației,elitele lumii,cei care ne conduc din umbră,nu le convin,si incerca sa ne omoare lent,prin otrăvirea populației.mMâncarea este toxică,dar noi o înghițim în fiecare zi,înghițim aditivi toxici pentru organele si buna functionare a organismului nostru,nimic nu mai este natural,toate sunt procesate și facute sa reziste cat mai mult în magazine.
Suntem manipulați în permanență,sistemul intr-adevar ne vrea proști,oricine isi poate da seama în ziua de azi,in orice caz,nu putem face nimic,chiar ca nu avem nici o putere de a schimba ceva...

Suflete pereche...

Sa fie adevarat?Sa existe suflete pereche in aceasta lume?Tot auzim teoria sufletelor pereche,tot auzim cu fiecare persoana ii este destinata alteia,ca totul se intampla cu un scop si orice sentiment nu este intamplator,ca vom sti atunci cand ne vom intalni sufletul pereche,pur si simplu vom sti,si vom avea impresia ca-l cunoastem de-o viata,sa avem impresia ca noi ne vom vedea prin ochii lui..
Se spune ca,atunci cand iti vei gasi sufletul pereche,te va cuprinde o iubire atat de mare,incat vei simti ca ai gasit ceea ce cautai de mult timp,prin toate clipele tale de tristete si suferinta simti atunci cum viata ta si-a gasit un scop,atunci te simti complet si impacat cu sufletul tau,pentru ca sufletul tau isi recunoaste sufletul pereche...
Se mai spune ca atunci cand il vom intalni vom fi capabili de sentimente  si trairi neomenesti,vom simti atunci cum iubirea se va scurge prin fiinta noastra,vom simti atunci cel mai pur sentiment de pe pamant,dragostea adevarata!
Oare sa fie adevarat?Oare sa existe asa ceva de frumos in lumea aceasta?
Oare oamenii care spun ca si-au intalnit sufletul pereche,poate chiar simt asta?
Poate destinul are un scop clar pentru noi,poate toate aceste dezamagiri ne vor conduce catre adevarata fericire,incat noi nici nu de dam seama ca in spatele usilor care s-au inchis,alta se va deschide in vesnicie...
Eu inca il caut,inca imi caut sufletul pereche si poate si el ma cauta!

Singuratatea...

Am invatat ca singuratatea si cu mine suntem una si aceeasi!Simt cum singuratatea s-a transformat intr-o fiinta care-mi tine de urat.Candva,iubeam singuratatea,eram doar eu cu mine,cu gandurile mele,acum,acum o simt,o simt pana in maduva oaselor,o simt in sufletul meu trist,suflet abandonat si pustiu...
Sunt oameni care au iubit atat de mult incat au ramas fara suflete si s-au inchis in ei,nu au mai crezut in iubire sau fericire,si au ajuns sa traiasca dup-o zi pe alta,mintindu-se ca ei nu mai simt,ca nu-si mai aduc aminte,ca viata lor s-a darmat si nu se va mai reface nimic din ea,ca visele s-au transformat in praf si planurile de viitor s-au naruit.Eu am ales sa nu fiu indiferenta,am ales sa iubesc de fiecare data din tot sufletul,chiar daca acea iubire nu se mai intorcea,asteptam parca trenul in aeroport...
Am vazut intr-o clipa cum fluturii mei din stomac au murit de dor,s-au saturat si ei sa fie singuri...
Ce ciudat,ce ciudat e atunci cand asculti o melodie si incepi sa plangi,incepi sa plangi pentru ca te rascoleste pe interior,pentru ca e singura care ti-a mai ramas alaturi de amintiri si o inima rece...
Am ajuns sa ma refugiez in filme si cartica sa nu ma mai simt singura si sa ma detasez putin de la aceasta realitate cruda...Si as vrea uneori sa ma vindec,ca ranile mele sa se inchida si ramana asa,fara sa se mai deschida vreodata.
As vrea sa am aripi sa zbor,sa zbor atat de departe si sa nu mai ma intorc niciodata,sa raman undeva pe-acolo,si sa nu mai ma intorc niciodata,sa ii cer lui Dumnezeu sa-mi stearga amintirile,sa nu mai am nimic,sa uit tot pana in ultima clipa,ultima lacrima...

Timpul...

Se spune ca timpul vindeca ranile,dar nu este asa,nu le vindeca,ele inca sunt acolo prezente,doar ca timpul ne mai face sa uitam pana cand le scoate iar la suprafata,scoate tot ce am ingropat intr-o clipa,le scoate ca si cum toate s-au intamplat ieri...
Si oricat ai incerca sa uiti si te-ai preface ca te-ai vindecat,timpul va scoate la suprafata toate trairile tale,tot ceea ce insemni tu,uneori nu inteleg de ce timpul reuseste sa-mi aminteasca doar clipele triste iar cele frumoase parca le tine pentru el..
''Timpul este focul in care ardem''-timpul ne schimba,uneori ne vindeca,alteori ne distruge,reuseste sa ne fure tot,ne fura zambetul persoanelor dragi,ne fura copilaria,ne fura viata,timpul este cel mai mare vindecator dar si cel mai aprig dusman...Mi s-a spus ca timpul nu este decat o iluzie,poate este adevarat,poate nu este decat o iluzie a vietii noastre,poate noi suntem timpul,poate noi am l-am creat,poate noi i-am dat aceasta denumire,sa fie adevarat?Sa fie timpul doar o iluzie?

Reusim sa ne inchidem sufletele...

Reusim sa ne inchidem sufletele,reusim sa ne prefacem cu zambetul pe buze,am ajuns la aceasta performanta de am fi parca intr-o piesa de teatru,de parca singura noastra speranta este sa mimam fericirea fata de alti oameni care vad viata intr-un alt fel decat il vedem noi.
Pe noi durerea a reusit sa isi puna amprenta.Lumea se indreapta catre viitor,dar noi?Noi am ramas aici,undeva pierduti prin trecut,pierduti prin lumea noastra simpla,lumea noastra in nunate de gri.
Pe noi noi durerea a reusit sa ne schimbe,a reusit sa ne faca sufletul sa nu mai zambeasca,a reusit sa ne atarne sufletul de niste greutati nemarginite,a reusit sa ne inconjoare lumea de intuneric,a reusit sa ne faca sa credem ca nu mai exista nimic bun pe aceasta lume.
Cateodata as vrea sa adorm si sa nu mai ma trezesc niciodata,ca nu ma asteapta nimic aici,am ajuns sa imi masor viata prin lacrimi,am ajuns sa nu ma mai recunosc,am inteles cat de mult voi suferi timpul nu va sta niciodata in loc.
Am inteles ca nu trebuie sa traim,ci sa supravietuim,am inteles ca oricat ar vorbi un om in speranta de a schimba ceva,nu va putea reusi,nu va putea reusi pentru-ca nimeni nu-l asculta.
Am inceput sa ne mintim prietenii si familia ca suntem fericiti si impliniti dar Dumnezeu vede ce se intampla in sufletele noastre,vede cum ne amagim in fiecare zi..

Parintii...

Si Dumnezeu a vrut ca omul sa nu fie singur in aceasta lume,si a dat in dar doi ingeri,doi ingeri sa ne calauzeasca in aceasta viata,parintii nostri!Sufletele de care suntem cei mai apropiati,tot ce noi suntem azi se datoreaza lor!Chiar daca uneori i-am dezamagit,ei au fost acolo langa noi,intotdeauna,ne-au sustinut si ne-au incurajat pana in ultimul timp.Atunci cand noi suferim ei sufera mai mult ca noi,parintii sunt cei mai buni prieteni,ei nu se vor indoi de noi,ei vor fi acolo pentru noi.
Nu mai va jigniti parintii,ei sunt cel mai de pret dar lasat de Dumnezeu,va veni o zi cand ei nu vor mai fi in aceasta lume,si veti plange pentru inca o imbratisare de-a lor,veti plange pentru ca ei nu vor mai fi acolo pentru voi.Nu merita!Timpul e prea scurt ca sa nu ii facem fericiti!!

O stea

Una dintre bucuriile vietii este vederea...
Putem vedea frumusetea pe care Creatorul ne-a dat-o in dar..
Undeva in orizont imi vad steaua pe care eu ales-o,o vad cum straluceste pe cerul noptii,o vad cum inca palpaie,sau poate s-a stins de mult..
Se spune ca,la moarte,sufletul se muta intr-o stea.
Stiu ca steaua mea m-a urmarit,m-a urmarit in tot acest timp,mi-a vazut clipele de fericire dar si noptile de tristete,m-a vazut cum ma transform dintr-un copil fericit intr-un om lipsit de speranta..

Tot o sa te caut...

Tot o sa te caut,in mintea mea,in sufletul meu,in viata mea,in aceasta lume...
Poate si tu ma cauti,sau poate povestea noastra s-a terminat,sau poate sufletul meu se agata de tine,poate sufletul meu s-a pierdut prin preajma ta..
Refuz sa cred ca te-am pierdut,refuz sa cred ca tu n-ai simtit nimic,ma intreb uneori de ce a trebuit sa te intalnesc,de ce simt o pierdere asa de mare?De ce nu pot uita daca n-a fost nimic?
Stii,ti-am vazut sufletul intr-o stea,stralucea atat de tare incat atunci cand a stralucit pentru ultima data,ceva s-a stins in mine.
Si as vrea uneori sa te strig,poate ma auzi,poate imi auzi gandurile,poate ai vedea cum sufletul meu plange,poate ai vedea cat de mult te-am iubit...
Cine stie...poate ea merita mai mult ca mine..
Dar sa stii ca te-am iertat,dar in acelasi timp m-ai si pierdut.Poate intr-o zi o sa ma vindec,o sa ma vindec de tine,de umbra ta,de amintirea ta,o sa ma vindec de tot ce ai insemnat tu,si poate intr-o zi o voi lua de la capat,intr-o zi voi zambi iar.

Sensul vietii...

Poate ca am vrut sa gasesc un sens vietii,poate ca am vrut sa aflu de ce nu mai simt nimic,poate ca am vrut sa aflu cum durerea poate schimba atat de mult un om,cum timpul se scurge  prin fiinta noastra iar noi uitam sa traim cu adevarat,uitam ca poate viata are un sens,dar nu-l gasim si ne agatam de iluzii moarte si trairi din trecut crezand ca timpul nu ne va mai aduce bucuria de altadata.Ne cufundam atat de mult in intuneric incat trezirea de dimineata a devenit un blestem si nu o binecuvantare.Simtim cum viata noastra se agata de ceva imposibil..Simtim cum suntem tradati de propria viata..Cum lumea din jurul nostru a devenit un iad pentru noi..Cum trebuie sa zambim fals persoanelor apropiate dar noi murim pe interior..
Eu stiam ca se moare o singura data,dar am aflat intre timp ca se poate muri de mai multe ori..''oricum ti-ar sta trupul sufleul este in genunghi''..oricat de frumos este trandafirul si oricat de frumos ar mirosi tot te va intepa.
Oricat de frumos ai visa,tot te vei trezi intr-o dimineata fara ele..Tot te vei trezi intr-o dimineata cu sufletul furat de sperante,iluzii,bucurii moarte..
Si stai asa,degeaba ascultand muzica,adancindu-te intr-un intuneric crezand ca vei vedea lumina,crezand ca durerea ta va disparea,dar ea este tot acolo prezenta..punand stapanire pe tine,pe visele tale..
Cand eram mica,imi placeau povestile despre zane nemuritoare care salasuiesc pe malurile apelor si credeam ca daca ma duc la ele ma vor face si pe mine nemuritoare,credeam din suflet ca povestile sunt adevarate,credeam ca exista numai bunatate,credeam ca orice este posibil in micul meu univers al tuturor posibilitatilor..de ce nu mai putem fi ca atunci?De ce nu mai putem visa?De ce universul nostru se inchide la prima dezamagire,de ce unii nu-si mai pot reveni,de unii nu se mai pot recunoaste si simt cum timpul i-a schimbat in rau..

Mi-ar fi placut..

Mi-ar fi placut sa fiu altfel in trecut...
Mi-ar fi placut sa ajut cat mai multi oameni,sa spulber cu un suras durerea de pe chipul lor.
Mi-ar fi placut ca viata sa fie si despre altceva,nu numai despre bani,egoism,inselare,sperante false..
Mi-ar fi placut ca oamenii sa fie sinceri si sa se bucure din suflet pentru realizarile noastre,mi-ar fi placut ca oamenii sa fie oameni...
Mi-ar fi placut ca bucuria de a darui sa existe in fiecare.
Mi-ar fi placut sa existe intlegere.
Mi-ar fi placut ca oamenii sa iubeasca sincer si sa nu ''calce pe cadavre'' pentru propria bunastare..
Mi-ar fi placut ca lumea sa fie altfel!

Cerul...

Imensa intindere care-ti cuprinde sufetul de liniste si pace..Uneori ai vrea sa ramai acolo si sa asculti cum noaptea iti vorbeste..
Frumusetea cerului nu poate fi explicata in cuvinte,atunci cand privesti cerul iti imaginezi cat de mic esti in vastul Univers,cat de neinsemnat esti.
Adesea priveam cerul...si cand vedeam dara luminoasa a unei stele imi puneam o dorinta,dorinta sufletului meu,o dorinta ce capata forme in lumina cerului...
Atunci cand Universul se bucura pentru tine,simti cum primesti un mesaj pozitiv din partea lui,simti cum iti vibreaza sufletul in ecourile Universului,simti cum viata te imbratiseaza,simti cum viata ta se agata de ceva,de CER...

Iubire moarta

Si m-am trezit,mi-am dat seama ca m-am trezit prea tarziu la realitate,mi-am dat seama ca toate eforturile de a te tine aproape de mine au fost in van,mi-am dat seama ca dragoste cu sila nu se poate.
Si m-am trezit in sufletul meu cu o mare de lacrimi,cu o tristete nemarginita,ca o scrisoare trimisa catre Univers si neprimind niciodata raspunsul.Cu inima zdobita si sufletul imprastiat.Cu mii de intrebari fara raspuns,cred ca mi-e dat sa te port in suflet.Ai fost un vis,cel mai frumos vis,cele mai frumoase emotii pe care le-am impartasit cu tine s-au pierdut in trecut.In trecut te gasesc,te gasesc in amintirile mele,acolo inca esti cu mine.Sa stii ca noptile au devenit mai grele fara tine,noaptea e mult mai rece,sufletul meu este pierdut..M-am intrebat daca esti bine..Uneori doar ploaia ma mai face sa ma trezesc la realitate si spunandu-mi ca in sufletul meu se da o furtuna mai mare decat afara.De ce nu ma pot intoarce in timp ca sa mai simt cateva clipe de fericire alaturi de tine,doar ca...unele povesti trebuie sa se termine,si nu pentru ca vrem noi asta,ci pentru ca asa a sosit timpul..chiar daca sufletul se incapataneaza sa ramana in trecut,noi trebuie sa mergem mai departe.Si aminteste-ti ca "frunza nu cade pentru ca vrea ea,ci pentru a sosit momentul".
                                     

As vrea sa fiu un fluture

As vrea sa fiu un fluture..
As vrea sa port un dialog cu un alt fluture,sa vad iubirea prin ochii lor.
As vrea sa ma pot bucura de Soare asa cum se bucura un fluture,sa pot zambi Soarelui.
As vrea sa mangai petalele florilor cu aripile mele care-si iau zborul.
As vrea sa zbor cu ei la umbra teiului,as vrea sa ma vad prin ochii lor...
As vrea sa visez,as vrea sa simt ce simte un fluture!

De ce suferim?

Pentru ca suntem sensibili,pentru ca o vorba aruncata ne va face sa ne indoim de noi,de visele,sperantele,asteptarile noastre...
Suferim pentru ca nu putem face fata unei lumi,intr-o lume in care multi nu se regasesc,si ajung sa se simta tristi,confuzi si fara speranta.
Suferim pentru ca punem suflet in tot ceea ce facem,ne punem sperantele intr-o persoana sau lucru,iar atunci cand nu realizam nimic,lumea noastra se prabuseste...
Suferim pentru ca nimeni nu ne mai poate intelege,nimeni nu mai vede lacrimile noastre ce stau sa cada si tristetea din ochii nostri...
Suferim pentru ca ne despartim prea devreme de persoanele dragi noua,iar in acea clipa simti cum ceva s-a rupt din tine,o parte din sufletul tau e distrusa si ai da orice numai ca persoana draga sa-ti mai vorbeasca,macar pentru un minut.
Suferim pentru ca iubim din tot sufletul si ceea ce oferim nu se mai intoarce la noi...
Suferim pentru ca ne pasa si suntem noi!

Ce ar fi lumea...

Ce ar fi lumea fara zambetele sincere ale copiilor?
Ce ar fi lumea fara iubire,compasiune,altruism?
Ce ar fi lumea fara o vorba buna si o incurajare?
Ce ar fi lumea fara oamenii buni care daruiesc fara a astepta nimic in schimb?
Ce ar fi lumea fara animale,fara bucuria catelusului asteptandu-te dupa o zi grea si iti transmite si tie acea mica bucurie?
Ce ar fi lumea fara pasari?Fara melodia care-ti alina sufletul in fiecare primavara a unei privighetori si stolul obosit de randunele?
Ce ar fi lumea fara mirosul dulce al trandafirului?
Ce ar fi lumea fara speranta invierii?
Ce ar fi lumea fara iubire?
Ce ar fi lumea fara Dumnezeu?
                                          Dumnezeu este iubire!!

Draga copilarie...

Azi am ceva sa-ti spun...
Imi pare atat de rau ca mi-am dorit sa ajung om mare,imi pare rau ca nu m-am bucurat de toate momentele din plin.
Nu exista fericire mai mare ca atunci cand esti copil si te bucuri din orice:pentru iubirea si afectiunea parintilor,pentru darurile Mosului,pentru joaca de-afara cu prietenii pana seara,pentru mancarea bunicii,pentru o ploaie in mijlocul verii si culorile curcubeului,pentru primii fulgi de nea,pentru racoarea diminetii,pentru cantecul pasarilor,pentru seara in care noaptea parea ca vorbeste,pentru toate sufletele ce m-au invatat sa pretuiesc viata cu tot ce inseamna ea.Copilarie,iarta-ma ca mi-am dorit sa ajung om mare.

De ce m-am schimbat?

M-am schimbat pentru ca am renuntat sa mai fiu eu.Am renuntat la mine.
Mi-am schimbat visele,sau poate nici nu le mai am.Toate visele mele au zburat spre nicaieri.Incerc sa-mi revin,sa pun capat durerii ce-o simt zi de zi.Ma intreb oare cand am incetat sa ma bucur de viata si de tot ce inseamna ea,de toate clipele de fericire pierdute-n amintiri.Cat as vrea sa ma intorc undeva in trecut,sa ma vad pe mine,un copil nebun si fericit.Simt schimbarea,simt tristetea din mine,simt cum sufletul meu plange,simt tristetea din lume,simt raceala din inimile oamenilor.Raceala cu care ma identific uneori...
Dar eu sunt aici,incercand sa ma bucur de prezent,sau poate am ramas ancorata in trecut,poate am plecat sa ma caut prin amintiri,vise si iluzii.

Cu ce ramai?

Cu ce ramai omule din lumea asta?
Ce iei cu tine?
Numai umblati dupa lucruri materiale fiindca se pierd,nimic nu ramane!
Ce vrei sa lasi in urma:case,masini,bani sau sentimentele care le-ai purtat,oamenii pe care i-ai facut fericiti,fericirea de pe chipul lor cand le-ai dat o mana de ajutor,nu iti este de ajuns?

Schimba-te si fii schimbarea pe care vrei s-o vezi in lume.Traieste cu gandul ca daca oamenii te vad facand fapte bune,poate intr-o zi te vor urma.