Singuratatea...

Am invatat ca singuratatea si cu mine suntem una si aceeasi!Simt cum singuratatea s-a transformat intr-o fiinta care-mi tine de urat.Candva,iubeam singuratatea,eram doar eu cu mine,cu gandurile mele,acum,acum o simt,o simt pana in maduva oaselor,o simt in sufletul meu trist,suflet abandonat si pustiu...
Sunt oameni care au iubit atat de mult incat au ramas fara suflete si s-au inchis in ei,nu au mai crezut in iubire sau fericire,si au ajuns sa traiasca dup-o zi pe alta,mintindu-se ca ei nu mai simt,ca nu-si mai aduc aminte,ca viata lor s-a darmat si nu se va mai reface nimic din ea,ca visele s-au transformat in praf si planurile de viitor s-au naruit.Eu am ales sa nu fiu indiferenta,am ales sa iubesc de fiecare data din tot sufletul,chiar daca acea iubire nu se mai intorcea,asteptam parca trenul in aeroport...
Am vazut intr-o clipa cum fluturii mei din stomac au murit de dor,s-au saturat si ei sa fie singuri...
Ce ciudat,ce ciudat e atunci cand asculti o melodie si incepi sa plangi,incepi sa plangi pentru ca te rascoleste pe interior,pentru ca e singura care ti-a mai ramas alaturi de amintiri si o inima rece...
Am ajuns sa ma refugiez in filme si cartica sa nu ma mai simt singura si sa ma detasez putin de la aceasta realitate cruda...Si as vrea uneori sa ma vindec,ca ranile mele sa se inchida si ramana asa,fara sa se mai deschida vreodata.
As vrea sa am aripi sa zbor,sa zbor atat de departe si sa nu mai ma intorc niciodata,sa raman undeva pe-acolo,si sa nu mai ma intorc niciodata,sa ii cer lui Dumnezeu sa-mi stearga amintirile,sa nu mai am nimic,sa uit tot pana in ultima clipa,ultima lacrima...