Anotimpul...

Ma apropii de anotimpul acela..,de anotimpul acela în care te-am cunoscut,de vremea în care m-ai invatat sa iubesc,chiar dacă era într-o combinație de toamna si iarna,în sufletul meu era primăvara,în stomacul meu zburau fluturi,in care unul cate unul se trezeau la viața.In curând se va face un an de cand te-am cunoscut,si asa de repede cum te-am cunoscut,la fel de repede ai plecat.Nu este zi în care să nu ma gandesc la tine si la promisiunile tale..acum..acum de unde sa te mai iau?De unde?Oare nu simti si tu cum sufletul meu te cheamă zi de Zi?Mi-am dat seama ca te iubesc abia după ce te-am pierdut,ai fost tot ce am avut nevoie,ai fost partea din mine care lipsea,acum nu mai am nimic,ai reusit sa imi iei totul,ai reusit sa-mi iei puterea de a iubi din nou,sa-mi furi sufletul,sa-mi distrugi viața.
As vrea sa adorm si sa ma trezesc lângă tine,si sa nu mai pleci,sa nu-mi mai dai drumul vreodată,uneori închid ochii si imi imaginezi cum stai langa mine,iar apoi cand ii deschid lumea mea se prăbușește.
Poate eu nu mai exist pentru tine,dar de ce nu ai venit sa ma omorî?În schimb,mi-ai omorât sufletul,mi-ai schimbat viața.
Nici eu nu mai stiu de ce mai trăiesc,poate daca mor,ajung într-o formă sau alta lângă tine.
Ce rost mai are viața mea daca nu mi-a fost dată s-o traiesc lângă tine,iubirea mea...
Spune-mi sufletul meu cum ai trecut peste?Învăță.ma si pe mine,învăța.ma si pe mine sa traiesc  fara tine.
Stiu ca nimeni n-o sa te mai iubească asa cum am făcut-o eu,poate n-am știut întotdeauna sa arat,dar tu pentru mine ai fost TOT