Cine se gândea vreodată cum durerea poate deveni una cu mine,respir prin durere,ma doare totul,nimic fizic,dar in sufletul meu zace atâta suferință încât si trandafirii s-ar ofili daca i-aș atinge..In mine urlă durerea mascată de un zâmbet fals,la fiecare pas e doar o luptă..o luptă cu alții,dar mai ales o luptă cu mine si cu gândurile mele,se pare ca suferința s.a adăpostit in mine,mi-e greu sa mai si respir,simt ca traiesc dageaba si in fiecare zi sunt in agonie,nu am cum sa.mi strig durerea deoarece nimeni nu m-ar auzi,nu suport pe nimeni in jurul meu,vreau sa stau undeva departe,sa nu vorbesc cu nimeni,n.a mai ramas nimic bun in mine,nici nu mai pot scrie,nici nu mai am cuvinte sa descriu ce trăiri si apăsări sunt in pieptul meu..inima mea frige,in curând se va face scrum,părți din mine sunt aruncate peste tot,într-un timp pierdut..Nu mai pot sa vars nici lacrimi,as vrea sa plâng...poate ma eliberez de moartea ce ma cuprinde in fiecare zi,vreau ca lacrimile sa curga din mine,si odata cu ele,sa iasa si durerea..as vrea sa mor,poate acolo undeva e mai bine decat in haosul asta numit viața.
