Anotimpul...

Ma apropii de anotimpul acela..,de anotimpul acela în care te-am cunoscut,de vremea în care m-ai invatat sa iubesc,chiar dacă era într-o combinație de toamna si iarna,în sufletul meu era primăvara,în stomacul meu zburau fluturi,in care unul cate unul se trezeau la viața.In curând se va face un an de cand te-am cunoscut,si asa de repede cum te-am cunoscut,la fel de repede ai plecat.Nu este zi în care să nu ma gandesc la tine si la promisiunile tale..acum..acum de unde sa te mai iau?De unde?Oare nu simti si tu cum sufletul meu te cheamă zi de Zi?Mi-am dat seama ca te iubesc abia după ce te-am pierdut,ai fost tot ce am avut nevoie,ai fost partea din mine care lipsea,acum nu mai am nimic,ai reusit sa imi iei totul,ai reusit sa-mi iei puterea de a iubi din nou,sa-mi furi sufletul,sa-mi distrugi viața.
As vrea sa adorm si sa ma trezesc lângă tine,si sa nu mai pleci,sa nu-mi mai dai drumul vreodată,uneori închid ochii si imi imaginezi cum stai langa mine,iar apoi cand ii deschid lumea mea se prăbușește.
Poate eu nu mai exist pentru tine,dar de ce nu ai venit sa ma omorî?În schimb,mi-ai omorât sufletul,mi-ai schimbat viața.
Nici eu nu mai stiu de ce mai trăiesc,poate daca mor,ajung într-o formă sau alta lângă tine.
Ce rost mai are viața mea daca nu mi-a fost dată s-o traiesc lângă tine,iubirea mea...
Spune-mi sufletul meu cum ai trecut peste?Învăță.ma si pe mine,învăța.ma si pe mine sa traiesc  fara tine.
Stiu ca nimeni n-o sa te mai iubească asa cum am făcut-o eu,poate n-am știut întotdeauna sa arat,dar tu pentru mine ai fost TOT

Cu tine...

Cu tine am stiut ca pot fi eu...
Cu tine am dansat pe prin stele,prin vise,ploaie,furtună..
Tu m-ai facut sa simt ca traiesc cu adevărat si am un scop în viața.
Tu mi-ai pus în suflet iubirea dar ai si luat-o ,ai luat-o cu tine departe,acolo unde ai plecat tu,de ce a trebuit să mai apari in viata mea daca trebuia la un moment dat sa pleci?
De ce ai plecat chiar atunci când aveam cea mai mare nevoie de prezența ta în viața mea?
Atunci viața mea s-a terminat,ai disparut cu o parte din mine,cu o parte din iubire,nu stiu daca mai am vreun zâmbet în suflet de cand ai plecat,tot ce am avut nevoie ai fost TU!
Tu ai fost prima mea speranta si ultimul vis,dar visele se pierd.
As vrea sa stiu uneori cum te simti si daca esti bine,as vrea sa auzi cum ii vorbesc nopții despre tine,dar noaptea nu mai imi raspunde,stiu ca esti la km distanta,dar te simt ca si cum ai fi încă aici,lângă mine,si eu cu capul așezat pe umărul tau,uitându-ne la stele..
Dar vezi tu,iubirea mea,Tu m-ai uitat,pentru că nu m-ai iubit niciodată,dar nu numai eu am pierdut,ai pierdut si tu,ai pierdut un suflet care ti-a dăruit totul,un suflet pe care nu l-ai înțeles,o imagine spulberată în vânt!
Mi-ai lasat in suflet o iarnă veșnică!

Am văzut...

Am văzut o altă latură a iubirii,am văzut cum trebuie sa te fărâmi in mii de bucăți pentru a o lua de la capăt,am văzut cum astepti ceva din tot sufletul si rămâi cu așteptarea si dorința,dorință care bate în inima ta,o dorință care se stinge asemeni unei stele..
Am realizat cum unii oameni ne pot vindeca dar ne pot si omorî în același timp,am invatat sa nu mai am așteptări de la nimeni,am văzut cum suntem niște străini în corpurile noastre,nu ne mai intelegem cu noi,după ce ca suntem într-o continuă luptă cu ceilalți,mai ducem o luptă si cu noi înșine,am reusit sa ma detașez de orice sentiment care îl am pentru oameni,am reusit sa nu mai simt nimic,am reusit sa nu.mi mai pese,pentru ca daca iti pasa,mori!
Ma bucur ca m-am născut si ma bucur  ca Dumnezeu mi-a dat această viața si m-a ajutat mereu,si mi-a dat sentimente si iubire sinceră,mi-a dat o șansă la viața,mi-a dat o șansă să visez,sa ma bucur de părinți, ploaie,de un curcubeu,de animale,de cer,de răsărit iar apoi de apus,însă nu ma pot bucura de oamenii care mă înconjoară,nu ii pot intelege,ei nu se bucură de nimic...sau poate chiar se bucură de ceva,de niște hârtii..
Frumusețea pe care Creatorul ne-a dat-o prin creația Sa este minunata,si oricine se poate bucura de ea,dar oamenii nu se mai bucura,de aceea ma întristez,asa cum si Dumnezeu s-a întristat atunci când a văzut atâta răutate în inimile oamenilor,de aceea Dumnezeu lipseste,de aceea este o lume plină de haos,o lume în care Dumnezeu lipseste,este o lume fara iubire,dar El ne-a mai dat o șansă prin Fiul său "Pentru ca atât atât de mult a iubit Dumnezeu lumea,încât a dat pe singurul sau fiu,ca oricine crede în El,sa nu piara,ci sa abia viața veșnică"!

Azi...

Azi...
Azi pur si simplu nu mai pot...Nu mai pot sa ma mint,nu mai pot sa-mi ascund inima ruptă în bucăți,nu mai pot sa respir,simt cum mă sting în sufletul meu,simt cum imi moare orice speranta,sufletul meu este bolnav,s-a îmbolnăvit din cauza ta,am incercat sa-mi asez inima la loc,dar nu a durat mult si s-a frânt,iar si iar,uneori imi doresc sa nu mai simt,imi doresc ca cineva sa-mi scoată inima din piept,imi doresc ca cineva sa-mi spuna ca lumea aceasta nu este reală,ci doar un vis urat,iar realitatea  este exact asa cum visăm,din cauza încercării de a construi un mic univers al meu,un univers plin de iubire,am dat de ura,invidie,minciuna,falsitate...Toate acestea m-au dărîmat Și mi-am dat seama ca in lumea asta nu există nimic,nu există iubire,doar supraviețuire..

O lacrima...

Am sperat ca n-o sa mai plang,am sperat ca maine va fi mai bine,am sperat sa-mi aud sufletul cum rade,dar nu rade,e trist si sta sa-i cada o lacrima,el umbla descult alergand dupa proprii lui fluturi si aduna in talpa toti spinii acestei zile...
Stiu ca sufletul meu vrea sa se stinga,sa se linisteasca intr-un somn adanc si fara vise,dar e intotdeauna treaz,ca o lumanare,arde pana ce se va stinge intr-o zi.
Uneori mi-as fi dorit sa plec departe,intr-un alt timp sau alt Univers,intr-o alta lume,o lume in care nu exista suferinta si intristare,intr-o lume unde iubirea si  pacea domneste,intr-o lume in care sa fim cu Dumnezeu,intr-o lume de basm,unde totul este posibil,unde sufletul se va inalta pe cele mai inalte coarde ale fericirii.
Au fost zile in care doar lacrimile au vorbit pentru mine,pentru dezamagirea acestei lumi,o lume fara sens,o lume in care nu se mai simte iubire,parca omul s-a incapatanat sa nu mai simta,parca unii si-au propus sa ramana reci si inghetati.
Nu am stiut ca daca voi veni in aceasta lume si voi avea vise,sperante si iluzii,acestea se vor narui odata cu timpul,dar ele sunt inca acolo,acoperite de praf,incuiate intr-o camera a carei cheie este pierduta,poate este pierduta prin spatiu si timp.
Exista si lacrimi de fericire,care cad foarte rar,in momente unice si pierdute pe undeva,undeva prin iluziile timpului.
M-am intrebat adesea de ce ma agat de trecut si traiesc in el,si nu am gasit decat un raspuns ~pentru ca acolo eram fericita si traiam,traiam prin vise,prin ochii mei de copil,aveam atunci un suflet intreg,astazi sufletul meu a ajuns sa fie furat si rece.Uneori ma intreb daca mai este inca acolo,si daca este acolo,de ce sufera atat de mult,de ce nu vrea sa mai zambeasca,macar pentru un minut...O sa-l intreb intr-o zi,o sa-l intreb daca mai are lacrimi,o sa-l intreb cum poate rezista si daca intr-o zi se va elibera odata pentru totdeauna de aceasta inchisoare,poate va gasi intr-o zi drumul inapoi,drumul care duce pe cararile fericirii,drumul prin care sufletul meu va zambi iar,si vor exista doar lacrimi de bucurie...
Uneori filmele si cartile ne arata ne arata cum ar trebui sa fie lumea,si m-am intrebat daca va mai exista oare o alta viata,si daca vom avea alta viata,sper sa fie una plina de zambete.
Am incercat mereu sa pun fericirea intr-o persoana,si de aceea sufletul meu a varsat lacrimi amare,nu mi-am imaginat niciodata ca fericirea poate exista chiar in noi,dar noi trebuie s-o gasim,chiar daca este ascunsa undeva prin intuneric,ea mai lumineaza cateodata,dar noi nu trebuie decat s-o prindem si sa nu-i mai dam drumul niciodata,chiar daca mai varsa cate-o lacrima.

Pământul plânge...

Ce se întâmplă pe acest Pământ?De ce oamenii au ajuns sa decadă atât de rau?De ce au ajuns sa faca rau cu orice sentiment sau gând?
De Ce în balanța dintre bine si rau aleg întotdeauna raul?
Azi,se poate spune că nu mai există diferenta dintre un om si un animal,exista oameni fara scrupule,fără nici o mila fata de oamenii care-l înconjoară.Doar omul a ajuns sa distrugă acest Pământ,a ajuns sa-i intoxice aerul,apele,viețuitoarele...A ajuns sa trăiască intr-un mediu toxic..Viitorul pământului intr-adevar este sumbru,poate în viitor nu va mai fi nimic pe El,poate va ajunge ca Marte,sau mai rau,ca Venus.
Un alt semnal de alarmă dat în lume este creșterea alarmantă a populației,elitele lumii,cei care ne conduc din umbră,nu le convin,si incerca sa ne omoare lent,prin otrăvirea populației.mMâncarea este toxică,dar noi o înghițim în fiecare zi,înghițim aditivi toxici pentru organele si buna functionare a organismului nostru,nimic nu mai este natural,toate sunt procesate și facute sa reziste cat mai mult în magazine.
Suntem manipulați în permanență,sistemul intr-adevar ne vrea proști,oricine isi poate da seama în ziua de azi,in orice caz,nu putem face nimic,chiar ca nu avem nici o putere de a schimba ceva...

Suflete pereche...

Sa fie adevarat?Sa existe suflete pereche in aceasta lume?Tot auzim teoria sufletelor pereche,tot auzim cu fiecare persoana ii este destinata alteia,ca totul se intampla cu un scop si orice sentiment nu este intamplator,ca vom sti atunci cand ne vom intalni sufletul pereche,pur si simplu vom sti,si vom avea impresia ca-l cunoastem de-o viata,sa avem impresia ca noi ne vom vedea prin ochii lui..
Se spune ca,atunci cand iti vei gasi sufletul pereche,te va cuprinde o iubire atat de mare,incat vei simti ca ai gasit ceea ce cautai de mult timp,prin toate clipele tale de tristete si suferinta simti atunci cum viata ta si-a gasit un scop,atunci te simti complet si impacat cu sufletul tau,pentru ca sufletul tau isi recunoaste sufletul pereche...
Se mai spune ca atunci cand il vom intalni vom fi capabili de sentimente  si trairi neomenesti,vom simti atunci cum iubirea se va scurge prin fiinta noastra,vom simti atunci cel mai pur sentiment de pe pamant,dragostea adevarata!
Oare sa fie adevarat?Oare sa existe asa ceva de frumos in lumea aceasta?
Oare oamenii care spun ca si-au intalnit sufletul pereche,poate chiar simt asta?
Poate destinul are un scop clar pentru noi,poate toate aceste dezamagiri ne vor conduce catre adevarata fericire,incat noi nici nu de dam seama ca in spatele usilor care s-au inchis,alta se va deschide in vesnicie...
Eu inca il caut,inca imi caut sufletul pereche si poate si el ma cauta!

Singuratatea...

Am invatat ca singuratatea si cu mine suntem una si aceeasi!Simt cum singuratatea s-a transformat intr-o fiinta care-mi tine de urat.Candva,iubeam singuratatea,eram doar eu cu mine,cu gandurile mele,acum,acum o simt,o simt pana in maduva oaselor,o simt in sufletul meu trist,suflet abandonat si pustiu...
Sunt oameni care au iubit atat de mult incat au ramas fara suflete si s-au inchis in ei,nu au mai crezut in iubire sau fericire,si au ajuns sa traiasca dup-o zi pe alta,mintindu-se ca ei nu mai simt,ca nu-si mai aduc aminte,ca viata lor s-a darmat si nu se va mai reface nimic din ea,ca visele s-au transformat in praf si planurile de viitor s-au naruit.Eu am ales sa nu fiu indiferenta,am ales sa iubesc de fiecare data din tot sufletul,chiar daca acea iubire nu se mai intorcea,asteptam parca trenul in aeroport...
Am vazut intr-o clipa cum fluturii mei din stomac au murit de dor,s-au saturat si ei sa fie singuri...
Ce ciudat,ce ciudat e atunci cand asculti o melodie si incepi sa plangi,incepi sa plangi pentru ca te rascoleste pe interior,pentru ca e singura care ti-a mai ramas alaturi de amintiri si o inima rece...
Am ajuns sa ma refugiez in filme si cartica sa nu ma mai simt singura si sa ma detasez putin de la aceasta realitate cruda...Si as vrea uneori sa ma vindec,ca ranile mele sa se inchida si ramana asa,fara sa se mai deschida vreodata.
As vrea sa am aripi sa zbor,sa zbor atat de departe si sa nu mai ma intorc niciodata,sa raman undeva pe-acolo,si sa nu mai ma intorc niciodata,sa ii cer lui Dumnezeu sa-mi stearga amintirile,sa nu mai am nimic,sa uit tot pana in ultima clipa,ultima lacrima...

Timpul...

Se spune ca timpul vindeca ranile,dar nu este asa,nu le vindeca,ele inca sunt acolo prezente,doar ca timpul ne mai face sa uitam pana cand le scoate iar la suprafata,scoate tot ce am ingropat intr-o clipa,le scoate ca si cum toate s-au intamplat ieri...
Si oricat ai incerca sa uiti si te-ai preface ca te-ai vindecat,timpul va scoate la suprafata toate trairile tale,tot ceea ce insemni tu,uneori nu inteleg de ce timpul reuseste sa-mi aminteasca doar clipele triste iar cele frumoase parca le tine pentru el..
''Timpul este focul in care ardem''-timpul ne schimba,uneori ne vindeca,alteori ne distruge,reuseste sa ne fure tot,ne fura zambetul persoanelor dragi,ne fura copilaria,ne fura viata,timpul este cel mai mare vindecator dar si cel mai aprig dusman...Mi s-a spus ca timpul nu este decat o iluzie,poate este adevarat,poate nu este decat o iluzie a vietii noastre,poate noi suntem timpul,poate noi am l-am creat,poate noi i-am dat aceasta denumire,sa fie adevarat?Sa fie timpul doar o iluzie?