Dorul..

Ce este dorul,cum îl  poți defini,cum vei da glas durerii tale care te arde pe dinăuntru,cum este atunci cand nu mai vezi si nu mai auzi nimic,decat vocea ta interioară ce iti dictează că totul este in van,cum sa.ti explici lacrimile ce îți ard obrajii,cui sa ii vorbești,ca oricum nimeni nu te înțelege si nimeni nu știe ce lupte se dau in tine zi de zi,ca nu stii de cand durerea a intrat în tine si cand te va părăsi,ca doar exiști,fara a sti ce înseamnă să trăiești cu adevărat.
Eu nu mai înțeleg această viață,eu nu mai inteleg această călătorie în care doar te zbati si astepti ca zilele sa treaca mai repede,cum nu mai simți frigul,deoarece frigul este in tine,cum zâmbești frumos într-o poza in care lacrimile stau sa izbucnească,sa nu te mai poti abține in fața mulțimii,sa simți cum cazi in gol ca într-un vis urât,Cand viața ti se pare cel mai urât coșmar,simțind cum fericirea ti-a fost furată de altcineva,lăsându.te gol.
M-am pierdut,Si mi-e teama ca nu o sa ma găsesc pe nicăieri,simt ca sunt altcineva,simt ca sufletul meu e distrus,negăsindu.si locul pe nicăieri în lumea asta,Cred ca Dumnezeu m.a uitat,Si m.a aruncat sa ma lupt cu morile de vânt pana imi găsesc sensul pe acest pământ.

O promisiune

Azi...
I-am șoptit unei stele
Sa mi te aduca înapoi
Dar ea a oftat...
Si s.a prăbușit,in strălucirea lacrimilor mele
Mai aveam o speranță
Că te vei întoarce,asa cum mi-ai promis
Si nu ma vei lăsa să cad iar
Si daca ma lasi,te rog sa.mi întinzi o mână,
Și sa ma ridici de jos.

Universul meu..

Stau,uneori si vorbesc  cu mine,am dialoguri interioare interminabile,atât de lipsită de speranța mi se pare lumea de afară,încât de două ori imi este mai prețioasă lumea din interior..În universul meu lăuntric mai ating fericirea uneori,acolo,În imaginatie,unele lucruri chiar devin posibile.
Vreau ca gândurile mele sa nu mai urle in mintea mea,nimeni nu mi le poate stăpâni,se fac auzite in miez de noapte si imi tulbura somnul,uneori am impresia ca înnebunesc,ca cineva vorbește în interiorul meu,Si chiar o face...frica imi aduce mereu aminte ca pot cadea oricând,fără să ma mai ridic de jos,imi sta in cale,imi aduce aminte de toate dezamăgirile,de nopțile de somn nedormite,de tot zbuciumul interior care se da in mine zi de zi..incapabila sa ma vindec,incapabilă sa ma ridic.
Toată durerea și-a lăsat amprenta pe corpul si sufletul meu..Nu mai pot nici sa scriu,În mine parca moare tot,Nu stiu cum de încă mai pot respira,m-as izola total undeva sa nu mai văd pe nimeni,oricine si orice ma enervează,Nu stiu cum se numeste asta,Dar simt ca m-am pierdut de tot Si pentru totdeauna,nu stiu unde am rămas si cand s.a declanșat durerea asta in mine,întunericul m.a acaparat cu totul,nu mai găsesc forța nici pentru a zâmbi,nici motivație de a ma da jos din pat dimineața,simt ca stau pe loc..m pot lupta cu orice,mai puțin cu mintea mea.

Ce a mai rămas..

Din tot zbuciumul si din toată durerea sufletului meu n-a mai ramas nimic,am avut ultimul oftat,ultima lacrimă,ultimul suspin.
Azi,trăiesc si atât,nu-mi mai pasa de ceea ce va veni si nici de ce.a fost,azi sunt aici si atât,știu ca durerea se va întoarce candva..
M.ati rănit pentru ultima data,dragilor,ați răsucit cuțitul in rană de fiecare data cand ați avut ocazia,ati lăsat in urma voastră doar durere si scrum,durere care astăzi s.a transformat in putere,am ridicat ziduri in jurul meu,ca oricine va veni,sa fiw îndeajuns de capabil sa le sară.
Am învățat ca unde lipsa nu se simte,nici prezența nu contează..Am dat atât de multe șanse irosite pe niste persoane care vor sa te vadă tarandu-te la pamant fara nimic,niste persoane care te vad murind de sete si varsa toată apa din pahar chiar in fata ta,niste persoane care fac rau intenționat si apoi revin ca si cum nimic nu s-ar  fi întâmplat.
Cand esti bun cu oamenii se strică de atâta căldură..sunt buni,joacă bine in piesa lor,iti prind firul,apoi dau cu tine de pamant..dar acești oameni cum vin asa si vor pleca de repede..rănile se vindecă dar rămân urme,si ce mai rămâne in urma..o răceală si indiferența in sufletul meu naiv care mai are multe de învățat..Si ma întreb uneori,cum pot unii sa joace atât de bine,sau poate ca nu ma regăsesc eu printre ei.
De fiecare data cand am spus ce simt am cazut,de fiecare data cand nu mi-a păsat,s-au întors..
Greseala mea ca am avut așteptări prea mari de la persoane care nu stiu ce înseamnă prietenie,iubire,afecțiune,acestea sunt doar vorbe pentru ei,niste vorbe goale si lipsite de orice profunzime..Dar oamenii aceștia cand ai plecat au reușit sa ma schimbe si sa ia părți din mine odată cu ei,simt ca m-am regăsit dar totuși nu stiu cine sunt,simt ca.mi lipsește ceva,dar nu știu ce,nici tristețe,nici lacrimi nu mai am.

Doar goală..

Cine se gândea vreodată cum durerea poate deveni una cu mine,respir prin durere,ma doare totul,nimic fizic,dar in sufletul meu zace atâta suferință încât si trandafirii s-ar ofili daca i-aș atinge..In mine urlă durerea mascată de un zâmbet fals,la fiecare pas e doar o luptă..o luptă cu alții,dar mai ales o luptă cu mine si cu gândurile mele,se pare ca suferința s.a adăpostit in mine,mi-e greu sa mai si respir,simt ca traiesc dageaba si  in fiecare zi sunt in agonie,nu am cum sa.mi strig durerea deoarece nimeni nu m-ar auzi,nu suport pe nimeni in jurul meu,vreau sa stau undeva departe,sa nu vorbesc cu nimeni,n.a mai ramas nimic bun in mine,nici nu mai pot scrie,nici nu mai am cuvinte sa descriu ce trăiri si apăsări sunt in pieptul meu..inima mea frige,in curând se va face scrum,părți din mine sunt aruncate peste tot,într-un timp pierdut..Nu mai pot sa vars nici lacrimi,as vrea sa plâng...poate ma eliberez de  moartea ce ma cuprinde in fiecare zi,vreau ca lacrimile sa curga din mine,si odata cu ele,sa iasa si durerea..as vrea sa mor,poate acolo undeva e mai bine decat in haosul asta numit viața.

Pleacă

Doar pleacă...nu mai ma găsesti aici,ti.am ramas in trecut,acolo ma vei găsi,acum privești un suflet făcut franjuri fara nici macar o fărâmă de bucurie,nu a mai rămas nimic uman in mine,doar o un gol imens..Se da un război in interiorul meu,dar tu nu înțelegi,iar eu nu pot sa explic,ma simt o străină corpului meu,mi-e teama ca am sa înnebunesc,ca nu voi mai gasi lumina,mi-e dor de Dumnezeu,n-am mai vorbit cu el de mult si simt ca l-am abandonat,dar nici El nu ma mai  aude,as vrea sa plec departe de toate si de toți,sa nu mai fiu nevoita sa ma prefac ca zâmbesc dar înăuntrul meu sunt sfîșiată..Unele lucruri nu mai pot fi schimbate,raman acolo in trecut,nu mai am putere sa iert,nu mai am putere sa merg mai departe,e o durere ce se naște dintr.o suferință atat de mare,au fost zile cand oricum mi-ar fi stat corpul,sufletul era in genunchi..Nu mai vreau sa iubesc,pentru ca de fiecare dată cand o fac, suferința imi învăluie fiecare părticică din ființa mea,nu mai imi ramane nimic..nu mai am nici glas,nu mai pot nici sa strig,sa urlu..nimeni nu ma va înțelege vreodată,nimeni nu va sti..Oamenii care par fara inimă sunt chiar  cei care au pus suflet si au suferit de nu mai stiu nici ei daca mai bat ceva in pieptul lor..din cauza asta,acești oameni trag alte suflete dupa ei,in ruine,in intuneric,de azi nu mai am nicio speranță,nu mai lupt.

Adevărul..

Adevărul este ca am iubit cu adevărat doar o singura data,o iubire neimpartasita care m.a mistuit,mi-a ars inima,a făcut-o cenușă,au murit sentimentele in mine,nu mai am nimic,nu mai am certitudinea zilei de maine,nu mai am zambetul pe fața,sunt doar un mort in viața,nici macar nu mai doare..nubmai simt nimic..ceea ce este ciudat ca omul care m.a facut sa simt ca traiesc a reusit usor,usor sa ma distrugă,lent..sa nu rămână urma de regret in ochii lui,sa nu rămână nici macar un cuvant de adio,lasand tacerea sa imi cuprinda mintea,lasand doar o mica speranța care,la final,s.a stins..Nu mai imi doresc pe nimeni langa mine,nu mai vad pe nimeni..Vreau doar sa rămân singura si sa ma inchid in visele mele pentru totdeauna,am vrut sa cred ca iubirea există,am vrut sa cred ca este cel mai frumos sentiment dupa pamant,am vrut sa dăruiesc iubire unui om care nu stia ce inseamna,am vrut sa fiu acolo,pur si simplu,am vrut..
Am realizat ca,oricâte planuri ai avea,viața are alte planuri cu tine,planuri in care nu credeai ca vei fi capabil sa te confrunți..
Lumea nu este asa cum imi imaginam,unii abia aștepta să-ți faca sufletul franjuri,abia așteaptă sa plece..Poate asa a fost sa fie,poate unele povești s.au terminat înainte sa înceapă.