Universul meu..

Stau,uneori si vorbesc  cu mine,am dialoguri interioare interminabile,atât de lipsită de speranța mi se pare lumea de afară,încât de două ori imi este mai prețioasă lumea din interior..În universul meu lăuntric mai ating fericirea uneori,acolo,În imaginatie,unele lucruri chiar devin posibile.
Vreau ca gândurile mele sa nu mai urle in mintea mea,nimeni nu mi le poate stăpâni,se fac auzite in miez de noapte si imi tulbura somnul,uneori am impresia ca înnebunesc,ca cineva vorbește în interiorul meu,Si chiar o face...frica imi aduce mereu aminte ca pot cadea oricând,fără să ma mai ridic de jos,imi sta in cale,imi aduce aminte de toate dezamăgirile,de nopțile de somn nedormite,de tot zbuciumul interior care se da in mine zi de zi..incapabila sa ma vindec,incapabilă sa ma ridic.
Toată durerea și-a lăsat amprenta pe corpul si sufletul meu..Nu mai pot nici sa scriu,În mine parca moare tot,Nu stiu cum de încă mai pot respira,m-as izola total undeva sa nu mai văd pe nimeni,oricine si orice ma enervează,Nu stiu cum se numeste asta,Dar simt ca m-am pierdut de tot Si pentru totdeauna,nu stiu unde am rămas si cand s.a declanșat durerea asta in mine,întunericul m.a acaparat cu totul,nu mai găsesc forța nici pentru a zâmbi,nici motivație de a ma da jos din pat dimineața,simt ca stau pe loc..m pot lupta cu orice,mai puțin cu mintea mea.