Dorul..

Ce este dorul,cum îl  poți defini,cum vei da glas durerii tale care te arde pe dinăuntru,cum este atunci cand nu mai vezi si nu mai auzi nimic,decat vocea ta interioară ce iti dictează că totul este in van,cum sa.ti explici lacrimile ce îți ard obrajii,cui sa ii vorbești,ca oricum nimeni nu te înțelege si nimeni nu știe ce lupte se dau in tine zi de zi,ca nu stii de cand durerea a intrat în tine si cand te va părăsi,ca doar exiști,fara a sti ce înseamnă să trăiești cu adevărat.
Eu nu mai înțeleg această viață,eu nu mai inteleg această călătorie în care doar te zbati si astepti ca zilele sa treaca mai repede,cum nu mai simți frigul,deoarece frigul este in tine,cum zâmbești frumos într-o poza in care lacrimile stau sa izbucnească,sa nu te mai poti abține in fața mulțimii,sa simți cum cazi in gol ca într-un vis urât,Cand viața ti se pare cel mai urât coșmar,simțind cum fericirea ti-a fost furată de altcineva,lăsându.te gol.
M-am pierdut,Si mi-e teama ca nu o sa ma găsesc pe nicăieri,simt ca sunt altcineva,simt ca sufletul meu e distrus,negăsindu.si locul pe nicăieri în lumea asta,Cred ca Dumnezeu m.a uitat,Si m.a aruncat sa ma lupt cu morile de vânt pana imi găsesc sensul pe acest pământ.

O promisiune

Azi...
I-am șoptit unei stele
Sa mi te aduca înapoi
Dar ea a oftat...
Si s.a prăbușit,in strălucirea lacrimilor mele
Mai aveam o speranță
Că te vei întoarce,asa cum mi-ai promis
Si nu ma vei lăsa să cad iar
Si daca ma lasi,te rog sa.mi întinzi o mână,
Și sa ma ridici de jos.

Universul meu..

Stau,uneori si vorbesc  cu mine,am dialoguri interioare interminabile,atât de lipsită de speranța mi se pare lumea de afară,încât de două ori imi este mai prețioasă lumea din interior..În universul meu lăuntric mai ating fericirea uneori,acolo,În imaginatie,unele lucruri chiar devin posibile.
Vreau ca gândurile mele sa nu mai urle in mintea mea,nimeni nu mi le poate stăpâni,se fac auzite in miez de noapte si imi tulbura somnul,uneori am impresia ca înnebunesc,ca cineva vorbește în interiorul meu,Si chiar o face...frica imi aduce mereu aminte ca pot cadea oricând,fără să ma mai ridic de jos,imi sta in cale,imi aduce aminte de toate dezamăgirile,de nopțile de somn nedormite,de tot zbuciumul interior care se da in mine zi de zi..incapabila sa ma vindec,incapabilă sa ma ridic.
Toată durerea și-a lăsat amprenta pe corpul si sufletul meu..Nu mai pot nici sa scriu,În mine parca moare tot,Nu stiu cum de încă mai pot respira,m-as izola total undeva sa nu mai văd pe nimeni,oricine si orice ma enervează,Nu stiu cum se numeste asta,Dar simt ca m-am pierdut de tot Si pentru totdeauna,nu stiu unde am rămas si cand s.a declanșat durerea asta in mine,întunericul m.a acaparat cu totul,nu mai găsesc forța nici pentru a zâmbi,nici motivație de a ma da jos din pat dimineața,simt ca stau pe loc..m pot lupta cu orice,mai puțin cu mintea mea.

Ce a mai rămas..

Din tot zbuciumul si din toată durerea sufletului meu n-a mai ramas nimic,am avut ultimul oftat,ultima lacrimă,ultimul suspin.
Azi,trăiesc si atât,nu-mi mai pasa de ceea ce va veni si nici de ce.a fost,azi sunt aici si atât,știu ca durerea se va întoarce candva..
M.ati rănit pentru ultima data,dragilor,ați răsucit cuțitul in rană de fiecare data cand ați avut ocazia,ati lăsat in urma voastră doar durere si scrum,durere care astăzi s.a transformat in putere,am ridicat ziduri in jurul meu,ca oricine va veni,sa fiw îndeajuns de capabil sa le sară.
Am învățat ca unde lipsa nu se simte,nici prezența nu contează..Am dat atât de multe șanse irosite pe niste persoane care vor sa te vadă tarandu-te la pamant fara nimic,niste persoane care te vad murind de sete si varsa toată apa din pahar chiar in fata ta,niste persoane care fac rau intenționat si apoi revin ca si cum nimic nu s-ar  fi întâmplat.
Cand esti bun cu oamenii se strică de atâta căldură..sunt buni,joacă bine in piesa lor,iti prind firul,apoi dau cu tine de pamant..dar acești oameni cum vin asa si vor pleca de repede..rănile se vindecă dar rămân urme,si ce mai rămâne in urma..o răceală si indiferența in sufletul meu naiv care mai are multe de învățat..Si ma întreb uneori,cum pot unii sa joace atât de bine,sau poate ca nu ma regăsesc eu printre ei.
De fiecare data cand am spus ce simt am cazut,de fiecare data cand nu mi-a păsat,s-au întors..
Greseala mea ca am avut așteptări prea mari de la persoane care nu stiu ce înseamnă prietenie,iubire,afecțiune,acestea sunt doar vorbe pentru ei,niste vorbe goale si lipsite de orice profunzime..Dar oamenii aceștia cand ai plecat au reușit sa ma schimbe si sa ia părți din mine odată cu ei,simt ca m-am regăsit dar totuși nu stiu cine sunt,simt ca.mi lipsește ceva,dar nu știu ce,nici tristețe,nici lacrimi nu mai am.

Doar goală..

Cine se gândea vreodată cum durerea poate deveni una cu mine,respir prin durere,ma doare totul,nimic fizic,dar in sufletul meu zace atâta suferință încât si trandafirii s-ar ofili daca i-aș atinge..In mine urlă durerea mascată de un zâmbet fals,la fiecare pas e doar o luptă..o luptă cu alții,dar mai ales o luptă cu mine si cu gândurile mele,se pare ca suferința s.a adăpostit in mine,mi-e greu sa mai si respir,simt ca traiesc dageaba si  in fiecare zi sunt in agonie,nu am cum sa.mi strig durerea deoarece nimeni nu m-ar auzi,nu suport pe nimeni in jurul meu,vreau sa stau undeva departe,sa nu vorbesc cu nimeni,n.a mai ramas nimic bun in mine,nici nu mai pot scrie,nici nu mai am cuvinte sa descriu ce trăiri si apăsări sunt in pieptul meu..inima mea frige,in curând se va face scrum,părți din mine sunt aruncate peste tot,într-un timp pierdut..Nu mai pot sa vars nici lacrimi,as vrea sa plâng...poate ma eliberez de  moartea ce ma cuprinde in fiecare zi,vreau ca lacrimile sa curga din mine,si odata cu ele,sa iasa si durerea..as vrea sa mor,poate acolo undeva e mai bine decat in haosul asta numit viața.

Pleacă

Doar pleacă...nu mai ma găsesti aici,ti.am ramas in trecut,acolo ma vei găsi,acum privești un suflet făcut franjuri fara nici macar o fărâmă de bucurie,nu a mai rămas nimic uman in mine,doar o un gol imens..Se da un război in interiorul meu,dar tu nu înțelegi,iar eu nu pot sa explic,ma simt o străină corpului meu,mi-e teama ca am sa înnebunesc,ca nu voi mai gasi lumina,mi-e dor de Dumnezeu,n-am mai vorbit cu el de mult si simt ca l-am abandonat,dar nici El nu ma mai  aude,as vrea sa plec departe de toate si de toți,sa nu mai fiu nevoita sa ma prefac ca zâmbesc dar înăuntrul meu sunt sfîșiată..Unele lucruri nu mai pot fi schimbate,raman acolo in trecut,nu mai am putere sa iert,nu mai am putere sa merg mai departe,e o durere ce se naște dintr.o suferință atat de mare,au fost zile cand oricum mi-ar fi stat corpul,sufletul era in genunchi..Nu mai vreau sa iubesc,pentru ca de fiecare dată cand o fac, suferința imi învăluie fiecare părticică din ființa mea,nu mai imi ramane nimic..nu mai am nici glas,nu mai pot nici sa strig,sa urlu..nimeni nu ma va înțelege vreodată,nimeni nu va sti..Oamenii care par fara inimă sunt chiar  cei care au pus suflet si au suferit de nu mai stiu nici ei daca mai bat ceva in pieptul lor..din cauza asta,acești oameni trag alte suflete dupa ei,in ruine,in intuneric,de azi nu mai am nicio speranță,nu mai lupt.

Adevărul..

Adevărul este ca am iubit cu adevărat doar o singura data,o iubire neimpartasita care m.a mistuit,mi-a ars inima,a făcut-o cenușă,au murit sentimentele in mine,nu mai am nimic,nu mai am certitudinea zilei de maine,nu mai am zambetul pe fața,sunt doar un mort in viața,nici macar nu mai doare..nubmai simt nimic..ceea ce este ciudat ca omul care m.a facut sa simt ca traiesc a reusit usor,usor sa ma distrugă,lent..sa nu rămână urma de regret in ochii lui,sa nu rămână nici macar un cuvant de adio,lasand tacerea sa imi cuprinda mintea,lasand doar o mica speranța care,la final,s.a stins..Nu mai imi doresc pe nimeni langa mine,nu mai vad pe nimeni..Vreau doar sa rămân singura si sa ma inchid in visele mele pentru totdeauna,am vrut sa cred ca iubirea există,am vrut sa cred ca este cel mai frumos sentiment dupa pamant,am vrut sa dăruiesc iubire unui om care nu stia ce inseamna,am vrut sa fiu acolo,pur si simplu,am vrut..
Am realizat ca,oricâte planuri ai avea,viața are alte planuri cu tine,planuri in care nu credeai ca vei fi capabil sa te confrunți..
Lumea nu este asa cum imi imaginam,unii abia aștepta să-ți faca sufletul franjuri,abia așteaptă sa plece..Poate asa a fost sa fie,poate unele povești s.au terminat înainte sa înceapă.

Dorul..

Mai simt un dor câteodată,mai plouă si in sufletul meu uneori,mai doare cate o amintire ,mai te simt in unele zile,imi mai aduc aminte de tine si de ceea ce ai lasat in urma ta,mai te visez uneori,in nopțile acelea triste cand viorile plang..Imi mai curg picături pe obraji,dar nu stiu daca sunt lacrimi sau sunt picături de ploaie,adevarul este ca nici eu nu mai stiu,zilele zboară si nu mai stiu nimic de tine,timpul nu mi-a sters amintirea ta,doar a facut sa nu mai doară,uneori am impresia ca unele zile imi descriu starea..

In lumea asta mare o clipa de fericire e scumpa si câteodată de neatins si imposibil de uitat..Nimeni nu-mi intelege tacerea,nimeni nu va ști vreodată motivul schimbării mele si tristețea din ochi..Dupa toate acestea,viata m.a învățat sa fiu piternica si mi.a aratat cat de usor poti fi ranit,nu iti explici de ce întâlnești anumiți oameni care,inevitabil pleaca,toti pleacă,mai devreme sau mai tarziu...

M-am regăsit..

Mereu mi-am dorit pe cineva cu care sa fiu eu,pe cineva care pot vorbi  ca si cu mine însumi,sa ne uitam la cer si sa vorbim despre univers,sa fim cei mai buni prieteni,pe cineva care sa-mi zica ~sunt aici,nu-ti face griji~
Nu am vrut niciodată sa lupt de una singură,nu am vrut sa lupt pentru cineva care nu-i pasă si ti-o demonstrează zilnic,nu mi.am dorit o durere care sa urce pana la cer..am vrut sa vad doar bunătatea  dintr-un om,am alergat dupa ceva ce nu există,sau nu mi-a arătat niciodată..
Durerea m-a schimbat,m-a făcut un om mai bun,m-a învățat ca oamenii nu sunt ceea ce par a fi,azi iti promit ca nu vor pleca niciodată,dar ei sunt plecați demult,gândurile lor sunt departe de tine si ceea ce însemni tu,oameni care n-au niciun regret,oameni in ochii cărora nu valorezi absolut nimic..
Tot răul a plecat acum..m-am regăsit pe mine dupa o perioada lungă de timp,sunt tot aici,piatra mi s-a luat dupa suflet,bucuria vine din speranța zilei de mâine si frumusețea lucrurilor care te înconjoară,nimic nu m-a ranit mai tare decât oamenii..Cand eram mai mica,multi imi spuneau ca petrec foarte mult timp alături de animale si pasari,dar ei nu înțelegeau ca prin preajma lor ma simt fericita si sufletele lor erau pure,iubeam tot ce ma înconjoară,nu voiam sa fiu înțeleasă,voiam sa fiu iubită,si atunci trebuie sa oferi iubire,si sa fii fericit pentru ca exiști,un Creator ne-a facut din iubire si trebuie sa-i mulțumim zilnic pentru tot ce ne oferă..Uneori ti se întâmplă lucruri pe care nu ti le poti explica,dar El stie de ce trebuie sa se intample asa..

Am plecat..

Acum a trebuit s.o fac,a trebuit sa uit ce simt si sa.mi amintesc ce merit,a trebuit sa nu mai ma uit in urma,sa las totul sa plece,sa las durerea sa iasa,sa.mi pun speranta in Dumnezeu si sa nu mai ma uit in urma,ma gandesc uneori ca poate Dumnezeu ne strica planurile ca mai apoi aceste planuri sa nu ne distruga pe noi..In viata nu ne iese intotdeauna asa cum ne dorim,chiar daca riscam,chiar daca ne rugam,chiar daca ne incapatanam,nici nu stii ce iti rezerva viata,uneori..Nu stii cata durere poti suporta pana cand sufletul iti este pus in genunchi si lasat acolo,sa zaca,si nu stii,este doar o durere pe care nimeni nu o poate explica si totusi o simtim,atat de profund,atat de clar..Inimii ii este de ajuns o dezamagire ca mai apoi rana sa se inchida atat de greu..
Oamenii parca s.au obisnuit sa raneasca din ce in ce mai des,m.am lovit de realitate ca de un zid,nimic din ce imi imaginasem nu este real,am hranit niste iluzii inchipuite,alimentate cu dorinta,am simtit oarecum fericire in ele,am simtit cum visez,am simtit ca pot fi fericita,macar un pic,dar de ce sa fie atat de scumpa o clipa de fericire,de ce amintirea acesteia trebuie sa vina la pachet cu suferinta..Am vazut cum oamenii pleaca,nimeni nu ramane,si cu cat te agati sa ramana,ei tot vor pleca,tot te vor parasi,si deseori,fara urma de regret..ei doar pleaca..Dar ce facem atunci cand nu ii mai putem inlocui,ce facem cand amintirea lor inca e vie,inca e vie in mintea si sufletul nostru,se intampla unele chestii in lumea asta care parca nu au explicatie,nu stim de ce intalnim anumiti oameni,nu stim de ce ne este dor de ei,nu stim cum pot lasa urme,nu stiu cum reusesc sa ne faca sa ne simtim speciali,ca mai apoi,sa plece..Da,la final toti pleaca..dar ce facem cand nu putem pleca noi,cand tot ceea ce sufletul ne spune este sa ramai..ce facem cu amintirile,care sunt singurele care ne.au mai ramas atat de adanc intiparite pe fiecare particica a inimii noastre..atat de greu cand suferinta ne acapareaza,pune stapanire pe noi,ne inunda sufletul de durere,atat de multe lacrimi pentru niste inchipuiri,pentru niste dorinte care nu s.au implinit si nu se vor implini vreodata,atat de multe asteptari..daca as lasa sufletul sa vorbeasca poate nu ar mai durea asa,ma consolez cu ideea ca poate oamenilor le.au pasat candva,ca nu au aruncat cu vorbe goale doar asa..
Stiu ca durerea ne schimba,si ne schimba atat de mult,incat uneori o face in mai rau,in mai rau decat ti.ai putut imagina vreodata..dar trebuie sa traim cu ea,zi de zi,ea face parte din noi,pana cand dispare si iti spui,in sinea ta ca esti vindecat,dar nu ai uitat,nu ai  cum sa uiti ceva ce ai facut din tot sufletul,ceva ce este parte din tine,iti doresti iubirea atat de tare incat simti cum iti curge prin vene,uneori,la varste fragede,nici macar nu stim ce iubirea,doar ca o simtim,asa ca un sentiment de fericire de nedescris,asa ca a o amintire a ceea ce a fost candva,nu vei putea niciodata sa uiti ce ai simtit la momentul respectiv care poate chiar ai ajuns la ,,trei metri deasupra cerului,,
Stiu ca suna dureros,dar trebuie sa ii lasam sa plece,sa le dam drumul,acel om poate nu a fost menit pentru noi,a venit doar sa.si spuna povestea si apoi sa plece,sa ii invatam lectia,sa simtim pierderea,sa am atatea lucruri de spus care nu vor fi auzite niciodata de acea persoana..
E ciudat cum poti simti durerea cuiva ca si cum ar fi a ta,cand lumea lui devine lumea ta,cand fericirea lui depinde de fericirea ta,cand dai fara sa primesti in schimb,doar pentru ca asa simti..Nu mai vreau sa spun ce simt pentru ca vad ca nu prea conteaza in lumea asta,am o viata scurta si nu merita sa raman blocata in trecut pentru ceva ce n.a existat,doar ca,pentru mine a existat si a durut atat de tare incat niciodata n.am stiut cum un om ne poate schimba atat de mult,un om in care ai investit ganduri,sentimente,timp,ca la fina,ele nici macar sa nu conteze,si ce e ciudat,ca inca tin la el dupa tot ce mi.a cauzat,a ramas o amintire vie in sufletul meu,si stiu ca nu se va stinge niciodata..a fost ca dorinta care mi.o puneam atunci cand vedeam o stea cazatoare,sa.mi intalnesc sufletul pereche,poate chiar a fost auzita dorinta mea,dar nu a fost inteleasa,nu a ramas vie,a ramas doar cenusa in urma ei..
In final,nu voi plange pentru ca s.a terminat,ci voi zambi,pentru ca s.a intamplat!

Doar lacrimi..

Doar lacrimile mi-au mai ramas,doar durerea mai ma întreabă cum sunt,chiar daca m-am împăcat cu ea,doar suspin si dor ai lăsat in urma ta,mi-ai dat in dar un an de suferință,tristețe,disperare,dezamăgire,minciună,mi-ai spus sa merg mai departe,asta încerc sa fac,sa culeg bucățile din mine împrăștiate cine stie pe unde,fiecare citat despre iubire ma facea sa vibrez,iar fiecare citat de suferință ma facea sa lacrimez..ai reusit sa trezesti in mine emotii,sentimente profunde,ai reusit sa.mi scoți toate gandurile si sa.ti spun ce simt si ce gandesc,ai facut cumva să-ți dau ce.i mai bun din mine,iar apoi m-ai abandonat,mi-ai hrănit sufletul cu iluzii si apoi le.ai spulberat,si odata cu ele,si sufletul meu a înghețat..nu mai pot oferi iubire unui om care poate merita din cauza lui,care m.a ranit,din cauza ca si el a fost ranit la randul lui,cea mai profunda durere si palma care ti-o poate da viata este o inima rănită si abandonul...acum vine schimbarea,vin lecțiile si testele pentru ce ai invatat de la viata,toate experientele acumulate in viata vin de undeva,de la prima dezamăgire,de la primele lacrimi,de la primul zâmbet din suflet si lacrimi de bucurie..M.ai ranit,doar pentru ca ai fost rănit,dar aceeași dragoste nu vine de doua ori..Pana la urma n-am pierdut nimic,tu ai pierdut...

De la capăt..

Azi este ziua cand o iau de la capăt,este ziua in care zâmbesc din nou,este ziua in care in care mintea a facut pace cu sufletul meu,este ziua in care am realizat ca fericirea nu vine din exterior.Azi am realizat cat valorez in ochii celor care nu ar da nici 2 bani pe sentimentele mele,azi am realizat cat de mult poate  sa ma schimbe o persoana care nu am nimic in comun.Azi este ziua ce.am așteptat-o de mult timp,ziua in care m-am impacat cu durerea si a dispărut,ziua in care mi-am recuperat sufletul din ruine.

Se spune sa sufletul trece prin anotimpuri,iar in sufletul meu primavara se simte mai mult ca oricand,ziua in care sufletul meu vibrează pe coardele fericirii,azi este ziua cand pomii inmuguresc si vestesc primavara..In viata mea nu este doar un anotimp,ci si bucuria renasterii..Asa cum frunzele cad toamna si se desprind de copaci pentru ca asa a sosit timpul asa si in viata omului,cand soseste timpul sa se elibereze de oamenii care vor sa se desprindă de el..Adesea,unii oameni intra in sufletul nostru si lasa o iarna si o inima înghețata,care cu greu vine altcineva sa o topească,sunt clipe in care mi-aș fi dorit sa nu fi cunoscut anumiti oameni deloc,dar ei vin pentru a ne da o lecție,isi spun povestea,apoi pleaca..ajung sa ne schimbe,sa ne deschidă ochii si sufletul,iar apoi să-l abandoneze,să-l lasa sa cada prin ruine,sunt oameni care ne aduc zâmbetul pe buze si oameni pentru care varsam lacrimi amare,sunt oameni care nu te înțeleg nici atunci cand vorbești si oameni care înțeleg fara sa spui un cuvânt!Lumea nu este un loc frumos pe care mi-l imaginam ca toți oamenii sunt la fel ca mine..

"Câteodată minții tale,ii trebuie mai mult timp sa accepte ceea ce inima ta stie deja"

Ce simt..

Ce sa mai simt?Ce sa mai simt când fiecare vers dintr-o melodie îmi seacă sufletul,ce sa mai simt când vocea mea interioară urla de durere?Ce sa mai simt când am atâta iubire de oferit si nu am cui?Ce sa mai simt când ochii mei sunt triști ai goi,ce sa mai simt când nu văd iubire nicăieri în jurul meu?Ce sa mai simt când nu o pot lua de la capat,ce sa mai simt când inima mea s.a închis pentru tine si nu mai vrea sa sa iubească..Ai plecat,SI odată cu plecarea ta,ai reușit să-mi răpești sufletul rămânând un gol imens care nimeni probabil nu-l va mai umple vreodată..Se spune că prima iubire nu se uita niciodata, cât afdevăr...cât de mult te poate schimba o iubire in care a existat atata suferinta,de ce doare atât de tare când iubești din tot sufletul?Când iubești necondiționat si nu aștepți nimic în schimb..
Am lăsat durerea sa mă indunde,până la ultima lacrima,până la ultima răsuflare,până la ultima iluzie,până la ultima speranță sădită in adancul inimii mele,azi sufletul îmi este pus în genunchi,ai rămas aici,in amintirea si durerea mea,uneori mă întreb de ce mi.a fost dat să te întâlnesc?De ce a trebuit să mă uit în ochii celorlalți si sa caut ochii tai?De ce a trebuit sa scot cuvinte de la alții care nu înseamnă nimic pentru mine si ale tale îmi dadeau fiori?Cum se făcea că de fiecare data cacand îmi dadeai mesaj simțeam cum corpul îmi vibreaza si tremuram din toate încheieturile?Cine va mai putea sa trezească acele sentimente in mine care mă făceau să plutesc si îmi dădeau impresia că realitatea e mai frumoasa că visele..
De ce nu te pot uita si tot ce se întâmplă mă face să îmi fie si mai dor de tine,îmi vine să plâng până la epuizare,până mă voi învăța cu durerea
De ce a trebuit că realitatea sa fie atat de dură?De ceea ce am mai mare nevoie îmi lipsește,îmi lipsește iubirea ta..Chiar daca eu te iubesc fara motiv, înapoiaza-mi sufletul,am mare nevoie de el..e sfasiat,aruncat,pierdut..undeva,undeva unde nu cred că îl voi putea găsi vreodată...sau daca îl.voi găsi,probabil că este la tine!