Reusim sa ne inchidem sufletele...

Reusim sa ne inchidem sufletele,reusim sa ne prefacem cu zambetul pe buze,am ajuns la aceasta performanta de am fi parca intr-o piesa de teatru,de parca singura noastra speranta este sa mimam fericirea fata de alti oameni care vad viata intr-un alt fel decat il vedem noi.
Pe noi durerea a reusit sa isi puna amprenta.Lumea se indreapta catre viitor,dar noi?Noi am ramas aici,undeva pierduti prin trecut,pierduti prin lumea noastra simpla,lumea noastra in nunate de gri.
Pe noi noi durerea a reusit sa ne schimbe,a reusit sa ne faca sufletul sa nu mai zambeasca,a reusit sa ne atarne sufletul de niste greutati nemarginite,a reusit sa ne inconjoare lumea de intuneric,a reusit sa ne faca sa credem ca nu mai exista nimic bun pe aceasta lume.
Cateodata as vrea sa adorm si sa nu mai ma trezesc niciodata,ca nu ma asteapta nimic aici,am ajuns sa imi masor viata prin lacrimi,am ajuns sa nu ma mai recunosc,am inteles cat de mult voi suferi timpul nu va sta niciodata in loc.
Am inteles ca nu trebuie sa traim,ci sa supravietuim,am inteles ca oricat ar vorbi un om in speranta de a schimba ceva,nu va putea reusi,nu va putea reusi pentru-ca nimeni nu-l asculta.
Am inceput sa ne mintim prietenii si familia ca suntem fericiti si impliniti dar Dumnezeu vede ce se intampla in sufletele noastre,vede cum ne amagim in fiecare zi..